DIVERSE | Fructe sau suc din fructe? Iată cum e mai bine să consumi fructele!
Pe termen lung, consumul fructelor ca atare reprezintă o alegere mai bună pentru sănătate, însă sucurile naturale realizate din fructe au și ele beneficiile lor. Astfel, un pahar de suc de fructe înseamnă o cantitate mai mare de fructe consumate.
Totodată, sucurile de fructe sunt indicate pentru consum în special pacienților care au nevoie să-și fortifice organismul – fructele sunt mai ușor de digerat, iar nutrienții sunt absorbiți mai repede.
Potrivit specialiștilor în nutriție, consumul fructelor întregi este mai recomandat, întrucât fructul își pierde o parte din nutrienți în timpul stoarcerii. În cazul sucului de portocale, de exemplu, vitamina C (solubilă în apă) se pierde în timpul procesului de stoarcere.
Iată, așadar, sub ce formă este indicat să consumi fructele!
Pielea și pulpa fructului conțin cele mai multe vitamine
Nu mânca niciodată fructele fără piele, doar dacă este firesc să faci acest lucru (banane, ananas, mango etc). Coaja fructului a fost expusă la soare, astfel că este bogată în carotenoizi și flavonoizi, componente esențiale pentru sănătate.
De asemenea, pulpa fructului este bogată în fibre și vitamine. În schimb, stoarcerea separă apa din fructe de pulpă și alte părți solide, rezultând astfel apă și o parte din subtanțele nutritive care s-au dizolvat în ea.
Sucurile din fructe nu ajută la slăbit
Contrar a ceea ce se crede, sucurile din fructe nu te ajută să slăbești, dimpotrivă, întrucât ele au un conținut minim de fibre și adaos de zahăr, astfel că nu fac decât să crească aportul de calorii.
Sucurile din fructe afectează dantura
Sucurile de fructe conțin acizi care pot eroda smalțul și rădăcinile dinților, făcându-i astfel mai sensibili. Ele sunt periculoase mai ales pentru copii, care se pot alege cu o dantură sensibilă de la vârste fragede.
Sursa: clicksanatate.ro