DIVERSE | Eveniment astronomic rar: Venus va tranzita Soarele în iunie, pentru ultima dată până în 2117
Pe 6 iunie vom fi martorii ultimului tranzit al planetei Venus prin faţa Soarelui până în 2117, unul dintre cele mai rare evenimente astronomice.
Tranzitul lui Venus reprezintă momentul în care planeta se interpune între Pământ și Soare, obturând o mică parte a discului solar. Evenimentul este similar cu o eclipsă solară, cu deosebirea că, deși diametrul lui Venus este de patru ori mai mare decât cel al Lunii, planeta Venus pare mai mică deoarece se află la o distanță mai mare de Terra.
Tranzitul lui Venus are loc în două etape, aflate la opt ani distanţă, iar evenimentul apare cel mult o dată pe secol. Ultimul tranzit a avut loc în 1881 şi în 1889, iar următorul va fi în decembrie 2117 şi 2125. Tranzitul de pe 6 iunie se află în pereche cu cel de pe 8 iunie 2004.
În România, nu vom putea observa momentul de maxim al tranzitului, ci doar ultima fază, potrivit skywatcher.ro. Tranzitul începe la ora 01:29 şi se va termina la ora 07:49. Evenimentul va fi transmis LIVE de Societatea Astronomică Andromeda.
Tranzitul lui Venus va fi vizibil din America de Nord, Europa, parţial din Africa şi din întreaga Asie şi Australie. Se va observa cel mai bine din Estul Asiei, Australia, Alaska şi Polul Nord. În America şi Alaska se va vedea pe 5 iunie, iar în Europa şi Asia pe 6 iunie, din cauza diferenţelor de fus orar.
Cum putem observa tranzitul
ATENŢIE! Pentru observarea în siguranţă a tranzitului lui Venus prin faţa Soarelui trebuie protejaţi ochii cu filtre pentru observaţiile solare, identice cu cele folosite pentru eclipse. Se pot folosii ochelarii realizaţi special pentru eclipsele solare.
Este periculos să vă uitaţi direct în soare, fără protecţie specială, riscând să vă stricaţi ochii permanent. Căldura Soarelui “prăjeşte” celulele retinale şi va duce la apariţia unui punct orb permanent în ochi.
Venus va fi un micuţ disc negru pe suprafaţa Soarelui, suficient de mare, însă, pentru a fi observat cu ochiul liber, cu ajutorul filtrelor solare speciale. Dacă aveţi telescop, cele mai interesante momente vor fi atunci când Venus intră sau părăseşte discul solar.