Diverse

DIVERSE | Distracţie periculoasă: Echilibristică la 2.000 de metri altitudine – VIDEO

Amatorii de senzaţii tari merg pe sârmă, la peste 2.000 de metri altitudine, deasupra pădurii tropicale de pe insula Reunion.

Dacă filmarea de mai jos nu vă face să înţelegeţi de ce aleg unele persoane să meargă pe sârmă, atunci nimic nu o va face, relatează Huffington Post. Imaginile video, care prezintă un grup de amatori de senzaţii tari, pe insula Reunion, sunt, într-adevăr, impresionante.

Filmarea, acompaniată de muzică liniştitoare, începe cu tinerii din grupul Slack and Run, care fac, aparent, o drumeţie prin pădurea tropicală de pe insulă. Aceştia străbat ceaţa şi ajung pe Trois Salazes, un grup de trei stânci înguste care se înalţă la peste 2.100 de metri deasupra mării.

Stâncile sunt atât de înguste în vârf, încât nu este loc decât pentru o persoană, care trebuie să-şi ţină echilibrul ca la gimnastică. Corzile întinse între ele sunt şi mai înguste însă, iar membrii grupului au de gând să traverseze pe ele. Funambulii merg şi fac cascadorii deasupra unui peisaj superb, într-o zonă foarte puţin afectată de influenţa omului.

Mersul pe sârmă este activitate practicată de mii de ani, dar versiunea modernă, slacklining, în care se utilizează o coardă mai lată, care nu este foarte tensionată, pentru a uşura realizarea acrobaţiilor, îşi are originile la sfârşitul anilor ’70.

La Reunion este o insulă vulcanică, din Oceanul Indian. Este parte a Republicii Franceze şi regiune ultraperiferică a Uniunii Europene.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page