CalendarDiverse

DIVERSE | De ce trebuie să se arunce coji de ouă roşii în ape curgătoare

Prima duminică de după Paști, cea care încheie Săpămâna Luminată, poartă numele de Duminica Tomii, după Apostolul Toma, cel necredincios.

Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox şi sufletul morţilor în Calendarul Popular. Este o sărbătoare populară cu dată mobilă, sinonimă cu Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor. Blajinii, oameni blânzi şi paşnici, incapabili de a face rău, s-ar afla într-o lume îndepărtată, la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Ei sunt anunţaţi că a sosit Paştele de către oamenii de aici care aruncă în apele curgătoare coji de ouă sparte în timpul înroşitului sau la prepararea alimentelor rituale (cozonaci, pască). Când sosesc cojile de ouă în ţara lor îndepărtată, în general după o săptămână, se serbează separat „aici“ şi „acolo“ Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor.

Ultima zi din Săptămâna Luminată este încarcată de tradiții și obiceiuri. Aceasta poartă numele de Duminica Tomii, marcând momentul în care Isus se arată Apostolilor, printre care și Toma, cel care nu credea în învierea Mântuiorului.

Tradiții și obiceiuri din Duminica Tomii. În această zi sunt cinstiți și morții, iar în Banat femeile pun diferite pachete cu pomeni pe ape curgătoare, iar copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouăle roșii, vopsite în ajunul acestei sărbători.

Tot în această zi, în timpul slujbei, preotul sfințește colacii și ouăle aduse de credincioși la biserică, după care se caută o apă curgătoare, pentru a fi purtate de aceasta către sufletele morților. Credincioșii spun că, astfel, ofrandele aduse îi vor elibera pe cei plecați dintre noi de o parte din păcate, pentru a umbla prin locurile în care doresc.

După terminarea slujbei, oamenii merg în cimitire, pentru a participa la o altă slujbă, cea de comemorare a celor plecați în „lumea blajunilor”, de unde vine și ziua de Paștele Blajinilor.

Tradiții și obiceiuri din Duminica Tomii. În această zi are loc și o defilare impresionantă a Junilor brașoveni, care vor merge călare prin centrul orașului de sub Tâmpa, tradiție păstrată de câteva sute de ani.

Pentru că duminică este prima zi după Înviere când are loc pomenirea morților, sărbătoarea se mai numește Paștele Morților, sau al Blajinilor. Blajinii reprezintă oamenii pașnici, incapabili de a face rău cuiva, care s-ar afla la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului. Aceștia sunt anunțați de oameni de venirea Paștelui prin aruncarea cojilor de ouă roșii în ape curgătoare. Pentru că durează o săptămână până ce acestea ajung la ei, se va sărbători Paștele cu o săptămână întârziere.

Tot de Duminica Tomii, credincioșii își plâng morții pe la morminte, după care întind mese fie în cimitir, fie lângă biserică, în aer liber. Acesta este momentul în care, potrivit tradiției, oamenii pot sta la masă alături de sufletele celor plecați dintre noi, pentru a cinsti înviere Mântuitorului și cu aceștia.

Sursa:romaniatv.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page