DIVERSE | De ce nu este bine să bei cafea după-amiaza
Cercetătorii de la Universitatea din Wayne, Michigan, au realizat recent un studiu ale cărui rezultate au demonstrat că efectul cofeinei durează mai mult decât se credea până acum.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, două sau trei ceşti de cafea consumate chiar şi cu şase ore înainte de culcare pot să „fure” 60 de minute de somn, relatează Daily Mail.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, specialiştii au analizat programul de somn a 12 persoane, cărora le-au administrat pilule ce conţineau 400 de miligrame de cafeină, adică echivalentul a două sau trei ceşti de cafea.
În primele patru zile, aceştia au înghiţit capsulele cu şase şi trei ore înainte de ora de culcare, şi încă una dimineaţa. Una dintre cele trei pilule avea doar efect placebo, conţinutul său de cafeină fiind 0. De asemenea, într-o altă zi toate cele trei pilule au avut doar efect placebo.
Experimentul a demonstrat că respectivele capsule au „şters” o oră din programul de somn al participanţilor la studiu, fiind astfel interpretate drept un avertisment împotriva consumului de cafea după ora 17:00.
„Dacă bei o ceaşcă mare de cafea în drum spre casă, când te întorci de la serviciu, poate să îţi influenţeze în mod negativ somnul, la fel cum se întâmplă şi în cazul celor care beau cafea cu puţin timp înainte de a se culca”, a explicat profesorul Christopher Drake. „De multe ori, oamenii nu îşi dau seama de efectele pe care cafeina le are asupra somnului atunci când o consumă după-amiaza”, a adăugat acesta.
Cercetarea publicată în „Journal of Clinical Sleep Medicine” este prima care investighează efectele unei doze precise de cafeină, administrată la intervale precise de timp, înainte de culcare.
Sursa: gandul.info