DIVERSE | De ce îmi tremură mâinile?
Tremuri de emoţie? Nicio problemă! E o reacţie perfect justificată, spun specialiştii. Însă, atunci când această manifestare persistă, poate fi vorba despre boli grave.
Arată slăbiciunea muşchilor
În funcţie de gravitate, de durată şi de circumstanţele în care apare, tremuratul mâinilor dă indicii despre starea organismului. De exemplu, tremorul de postură nu este un simptom pentru boli, ci indică o stare de epuizare a corpului.
El apare, de exemplu, atunci când încercăm să menţinem, pentru un timp îndelungat, o anumită poziţie, precum braţele întinse în faţă sau un picior ridicat. În acest caz, tremuratul încetează la scurt timp după ce ne schimbăm poziţia.
Ce poţi face? Exerciţii fizice care să-ţi fortifice musculatura, fiindcă lipsa de antrenament se află la baza tremorului de postură.
Prea multă cafea
Foarte des, tremurăturile fiziologice sunt provocate de emoţii sau de excitante precum cafeaua şi ţigările. Explicaţia este că excesul de cafeină şi de nicotină contribuie la pierderea mineralelor din organism, necesare menţinerii elasticităţii fibrei musculare, a ligamentelor şi a nutrienţilor necesari funcţionării corecte a sistemului nervos.
Combinate cu oboseala şi cu stresul de peste zi, astfel de excitante pot cauza tremorul mâinilor.
Ce poţi face? Redu consumul de cafea, urmează cure detoxifiante şi foloseşte suplimente alimentare care să conţină vitaminele şi mineralele necesare echilibrului organismului.
O tiroidă prea activă
O afecţiune care include printre simptome tremurături ale membrelor este hipertiroidismul. Boala apare în condiţiile în care glanda tiroidă produce hormon tiroidian în exces. Acesta controlează metabolismul, dar şi tonusul muscular.
Ce poţi face? Dacă ai în familie cazuri de hipertiroidism sau ai simptome care te alertează, fă-ţi analize de sânge care să indice nivelul hormonilor tiroidieni.
După diagnosticare, ai trei variante de tratament: medicamentele antitiroidiene, iodul radioactiv sau intervenţia chirurgicală. În unele cazuri, este nevoie de terapii combinate.
Semn de Parkinson
Dacă mâinile îţi tremură involuntar chiar şi în situaţiile în care eşti în repaus sau întins în pat, atunci poate fi semn de Parkinson.
Maladia distruge celulele neuronale care secretă o substanţă numită dopamină, responsabilă de controlul mişcărilor normale ale corpului.
Ce poţi face? Parkinson este o boală care nu se vindecă, dar tratamentele existente reduc simptomele. În plus, exerciţiile fizice, fizioterapia şi terapiile ocupaţionale care constau în dezvoltarea unor hobby-uri sunt de ajutor în toate stadiile bolii, mai ales în menţinerea tonusului, mobilităţii şi independenţei.
Dependenţa de alcool
Tremuratul mâinilor este un simptom care apare şi la dependenţii de alcool, de regulă în perioadele când persoana dependentă este nevoită să consume mai puţin alcool decât obişnuia.
Sursa: clicksanatate.ro
Prin urmare, poate fi considerat o formă de sevraj care se manifestă la persoanele cu un istoric lung de consum de alcool. Manifestările durează între 3-4 zile, putând fi asociate cu alte simptome, precum deshidratare, bătăi neregulate ale inimii, transpiraţii reci, dureri de cap, anxietate, dilatarea pupilelor şi delir.
Ce poţi face? Mergi la medic pentru a trata dependenţa de alcool. În acelaşi timp, sunt recomandate hidratarea corectă, administrarea de acid folic, de tiamină (vitamina B1), precum şi a sulfatului de magneziu, care calmează convulsiile şi tremorul.
Cauza poate fi necunoscută
Când apar la vârsta a treia, fără o cauză ce poate fi identificată, atunci diagnosticul pus este de tremurătură senilă. Acest tip de afecţiune este prezentă la aproximativ 2% din populaţie şi nu apare doar la membre, ci şi la nivelul capului.
Ce poţi face? În cazul în care aceste tremurături îţi afectează calitatea vieţii, medicul îţi va prescrie medicamente betablocante, precum propranololul sau antiepilepticele.