DiverseImportant

DIVERSE | CUTREMUR de 4,4 grade în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs duminică seara, la ora 23:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Seismul s-a produs la o adâncime de 38 km, la ora 23.04, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea.

Oraşele cele mai apropiate de epicentru sunt Mărăşeşti (6 km), Tecuci (21 km), Adjud (22 km), Focşani (24 km) şi Oneşti (49 km).

În 22 noiembrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.

Tot în Vrancea, la 6 octombrie 2013 a avut loc un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, fiind atunci cel mai mare din ultimii patru ani.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page