DIVERSE | Cum să faci față durerilor din timpul menstruației
De obicei, înainte și în timpul menstruației, majoritatea femeilor se confruntă cu dureri de cap, crampe abdominale, stări de iritabilitate sau furie, depresie, o sensibilitate crescută la nivelul sânilor, balonare, oboseală, stări de vomă sau modificări ale apetitului și poftelor alimentare.
Pentru majoritatea femeilor, aceste simptome dispar odată cu menstruația. În schimb, colicile mestruale se pot manifesta pe toată durata ciclului menstrual. De cele mai multe ori, schimbările hormonale sunt principalele responsabile pentru apariția colicilor.
Astfel, anumite modificări produse în nivelurile de estrogen și progesteron (hormonul produs de ovare) controlează ciclul menstrual la femei, în timp ce unele teorii sugerează că acești hormoni pot interacționa cu anumite substanțe chimice din creier, cauzând toate simptomele mai sus menționate.
Atunci când nivelul de hormoni este unul echilibrat, tulburările provocate de menstruație sunt mai lejere sau chiar inexistente. Aceste dezechilibre pot fi provocate, de altfel, de alimentație, de lipsa exercițiilor fizice și de stilul de viață, în general.
Iată cum poți preveni durerile din timpul menstruației!
Alege grăsimile sănătoase
Organismul are nevoie de grăsimi pentru regenerarea celulelor și pentru a produce hormoni, însă el folosește doar o parte din aceste grăsimi. Astfel, consumul de grăsimi polinesaturate obligă organismul să le folosească. Problema este că aceste grăsimi polinesaturate sunt instabile și se oxidează rapid, fapt ce provoacă inflamații și mutații ale celulelor.
Așadar, evitați grăsimi precum uleiurile vegetale, uleiul de soia, margarina sau uleiul de rapiță și consumați grăsimi sănătoase ca ulei de arahide, ulei de măsline sau pește, bogat în Omega-3.
Evită alimentele care te balonează
Înainte de perioada menstruației și în timpul ei, evită să mănânci alimente sărate sau condimentate sau grăsimi saturate precum carnea roșie. Optează, în schimb, pentru legume, supe, carne slabă și grăsimi sănătoase.
Fă exerciții fizice ușoare
Dacă suferi de un dezechilibru hormonal, o activitate fizică lejeră și constantă îți poate fi de mare ajutor. Înotul, de exemplu, poate fi un exercițiu ideal de practicat înainte de instalarea menstruației.
Consumă ghimbir
Un studiu efectuat de Centrul Medical al Universității Maryland (SUA) arată că ghimbirul este alimentul care trateaza răcelile, durerile de cap, dar și cele menstruale puternice. Ca să faci ceai de ghimbir, îți trebuie o bucată mică de ghimbir proaspăt, pe care o răzui într-o cană cu apă fierbinte. Sau poți să fierbi câteva felii de ghimbir în apă și să o bei apoi. Consumă-l de trei ori pe zi. Alte alternative ar fi ceaiul de mentă, care te scapă de crampe abdominale, infuzia de anason sau ceaiul verde.