Persoanele care folosesc Pokemon Go, un joc pentru smartphone-uri bazat pe deplasarea efectivă în lumea reală, riscă să comită anumite încălcări ale legislaţiei, cum ar fi, de exemplu, intrarea fără voie pe proprietăţi private.
Pokemon Go este un joc de realitate augmentată pentru smartphone-uri, bazat pe locuri din lumea reală. Practic, jucătorii se folosesc de telefonul mobil (GPS şi camera video) pentru a explora lumea reală şi a găsi nişte fiinţe virtuale numite pokemoni. Astfel, jucătorii îi pot prinde şi antrena şi apoi îi pot folosi în lupte virtuale cu alţi jucători.
Din moment ce Pokemon Go implică deplasarea în lumea reală cu smartphone-ul în mână, pentru a vedea pe ecran pokemonii şi anumite locuri virtuale, există posibilitatea ca jucătorii să încalce legislaţia autohtonă.
Încălcarea proprietăţii private sau a regulilor de circulaţie, hărţuirea, traversarea neregulamentară sunt câteva situaţii la care ne putem expune în timpul acestui joc.