DIVERSE | Cum luptăm cu mucegaiul din locuință?
Vorbim despre ciuperci microscopice, care se multiplică rapid. În locuinţele cu mucegai, mirosul este specific. Mucegaiul atacă atât pereţii, lemnul, dar şi lenjeria de pat şi este un agresor al sistemului imunitar, iar pentru un alergic respirator reprezintă agresiunea maximă.
Cum apare mucegaiul într-o locuinţă?
Extrem de simplu. Aerul nu circulă, fenomen frecvent iarna când, spre exemplu, multe persoane se gândesc să îşi păstreze căldura în camere şi nu mai aerisesc zilnic. Astfel, aerul nu mai circulă normal şi se formează mucegai. Sau este vorba de băi, unde se acumulează umezeală imediat după duş.
Dacă nu deschideţi geamul după fiecare duş, se instalează rapid mucegaiul. La bucătărie utilizaţi hota, iar în fiecare cameră ar fi indicat, pe timpul iernii măcar să aveţi un dezumificator.
Aceste ciuperci au 3 condiţii propice de înmulţire – aerul nu circulă, camera prezintă umezeala restantă şi e încălzită peste 19-20 de grade.
Cu alte cuvinte, ciupercile sau mucegaiurile sunt răspândite pe calea aerului, prin spori. Ajung astfel în spaţiile de locuit unde, în condiţii propice de temperatură şi umiditate, se răspândesc practic fără limită.
Cum combateţi mucegaiul?
-Camera se aeriseşte zilnic, indiferent de anotimp.
-E util un dezumidificator fără miros pe tot parcursul zilei sau aerul condiţionat cu filtre speciale.
-Când faceţi curat, folosiţi un aspirator cu apă, care reduce semnificativ inclusiv sporii din aer şi aspiraţi toate suprafeţele din cameră, inclusiv pereţii şi tavanul. Se aspiră, de asemenea, salteaua pe care dormiţi, dar şi pilota şi pernele.
-Suprafeţele poroase – parchetul, dulapurile şi alte obiecte din lemn din dormitor în special e recomandat să fie curăţate o dată sau de 2 ori pe săptămână cu o soluţie pe bază de clor. Clorul omoară aceste microorganisme.
Citeste continuarea articolului pe www.csid.ro