Spitalele pot reprezenta structuri intimidante pentru micuţii pacienţi, în condiţiile în care ambientul acestora nu este personalizat cu un design adecvat, aşa cum se întâmplă pe unele meridiane ale lumii.
Spre deosebire de anumite ţări, în care copiii nu beneficiază nici măcar de un pătuţ pe care să se întindă când au febră, există oraşe ale lumii, unde spitalele sunt amenajate special pentru cei mici, cu mobilier şi accesorii dedicate, menite să liniştească si să ofere un confort maxim, pacienţilor cu vârste atât de fragede.
Iată, de pildă, cum arată o încăpere în care se efectuează examene de rezonanţa magnetică, din Texas Children’s Hospital, Huston (SUA):
Sau o rezervă pentru o fetiţă cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani:
Nici Londra nu vrea să rămână mai prejos la acest capitol – The Royal London Children’s Hospital rezrvă copiilor spaţii deosebit de atrăgătoare, care aduc mai mult cu un loc de joacă din marile centre comecrciale, decât cu o structură pediatrică:
Spitalul de copii Sanford Children’s Hospital – Sioux Falls, South Dakota, pare în schimb, un castel desprins dintr-o lume de basm:
The Royal Children’s Hospital – Melbourne, în Australia, are un aspect interior mai futurist, dar la fel de interesant pentru copii.
Iata şi un interior din Sanford Children’s Clinis – Duncan, Oklahoma:
Ca să nu mai vorbim despre modul în care se prezintă la interior, Arkansas Children’s Hospital Circle of Friends Clinic:
Nu ne mai rămâne decât să sperăm că şi copiii noştri vor avea, într-o bună zi, posibilitatea de a beneficia de servicii medicale în cadrul unor astfel de structuri, în care să-şi desfăşoare activitatea şi un personal „asortat” la asemenea standarde, demonstrând o înaltă pregatire profesională.
Sursa: yupi.md