DIVERSE | CEL MAI VECHI fragment de rocă de pe Terra: Cristal de zirconiu format în urmă cu 4,4 miliarde ani
Un cristal de zirconiu descoperit de cercetătorii americani la o fermă din vestul Australiei este considerat cel mai vechi fragment de rocă de pe Terra, oamenii de ştiinţă stabilind că s-a format în urmă cu 4,4 miliarde de ani.
Într-un studiu publicat duminică în revista Nature Geoscience, cercetătorii americani de la Universitatea Wisconsin afirmă că această descoperire indică faptul că scoarţa terestră s-a format la scurt timp după geneza planetei şi că fragmentul de zirconiu este o rămăşiţă din acea perioadă.
Pentru a stabili vechimea fragmentului de zirconiu, oamenii de ştiinţă au folosit mai întâi o tehnică de datare larg acceptată, pe baza vitezei cu care uraniul se degradează în plumb.
Însă, deoarece unii oameni de ştiinţă au emis ipoteza că această tehnică ar putea furniza date false, cercetătorii au făcut apel la o a doua metodă sofisticată de datare pentru a verifica descoperirea. Aceştia au folosit datarea cu ajutorul sondei atomice tomografice pentru a identifica atomii individuali de plumb din cristal şi pentru a stabili masa acestora, confirmând astfel că zirconiul avea într-adevăr o vechime de aproximativ 4,4 miliarde de ani.
Pentru a avea o perspectivă, Pământul s-a format în urmă cu 4,5 miliarde de ani, ca o masă enormă de rocă topită, iar scoarţa s-a format destul de rapid, cu 100 de milioane de ani mai târziu. Vechimea acestui cristal înseamnă, de asemenea, că scoarţa terestră s-a format la circa 160 de milioane de ani după apariţia sistemului nostru solar.
Descoperirea susţine teoria unei planete “Pământ care s-a răcit rapid”, cu temperaturi destul de joase pentru a susţine existenţa oceanelor şi, probabil, a vieţii, chiar mai devreme decât s-a crezut până de curând, spune John Valley, profesor de ştiinţe geologice la Universitatea Wisconsin.
Faptul că acest cristal de zirconiu şi, prin urmare scoarţa terestră, s-a format în urmă cu circa 4,4 miliarde de ani sugerează că planeta era probabil capabilă să susţină viaţa microbiană cu 4,3 miliarde de ani în urmă, mai spune Valley.
“Nu avem nicio dovadă că viaţa exista în acea perioadă. Nu avem nicio dovadă că nu exista. Dar nu există niciun motiv pentru care viaţa nu ar fi putut exista pe Pământ cu 4,3 miliarde de ani în urmă”, a afirmat profesorul John Valley.
Cele mai vechi urme de viaţă cunoscute sunt fosilele de stromatoliţi, produse de o formă arhaică de bacterii, ce datează de acum 3,4 miliarde de ani.
Cristalul de zirconiu a fost extras în 2001 din regiunea Jack Hills din Australia şi, pentru o rocă de asemenea importanţă, are dimensiuni extrem de reduse, cuprinse între 200 şi 400 de microni, aproximativ dublul diametrului unui fir de păr.
“Zirconiul poate fi de mari dimensiuni şi foarte frumos ca aspect. Dar cristalele cu care lucrăm sunt mici şi nu foarte atrăgătoare, mai puţin pentru geologi. Dacă ţii acest fragment în palmă şi ai vederea bună, se poate observa fără lupă”, a adăugat John Valley.
Sursa: mediafax.ro