Diverse

DIVERSE | Cel mai tare truc care te ajută să înveţi pentru examene

Un nou studiu vine cu o strategie îndrăzneaţă de a stimula memoria faţă de informaţia pe care tocmai ai învăţat-o, cercetătorii afirmând că trebuie să te duci la sala de sport cu patru ore mai târziu după ce ai citit.

 Constatările arată că exerciţiile fizice au capacitatea de a îmbunătăţi memoria, dar numai în cazul în care exerciţiul se face la patru ore după ce infomaţia a fost asimilată.

“Aceste rezultate ne arată că putem îmbunătăţi consolidarea memoriei prin a face sport, după învăţare”, afirmă Guillén Fernández, de la Institutul Donders al Centrului Medical Universitar Radboud (Olanda).

În cadrul studiului, Fernández, împreună cu Eelco van Dongen şi colegii lor, au testat efectele unei singure sesiuni de exerciţii fizice asupra învăţării şi consolidării memoriei pe termen lung.

La studiu au participat 72 de persoane care au cercetat 90 de imagini cu diverse locuri timp de aproximativ 40 de minute înainte de a fi repartizaţi aleatoriu la unul din cele trei grupuri: un grup a efectuat exerciţii fizice imediat, al doilea grup a efectuat exerciţii fizice după patru ore, iar al treilea grup nu a efectuat nici un exerciţiu.

Exerciţiile fizice constau în 35 de minute de exersare pe bicicletă la o intensitate de până la 80% din ratele cardiace maxime ale participanţilor. Patruzeci şi opt de ore mai târziu, participanţii au revenit pentru un test care verifica cât de bine au reţinut informaţiile din imagini. Participanţii au fost analizaţi printr-un RMN.

Cercetătorii au descoperit că cei care s-au antrenat cu patru ore după sesiunea de învăţare au reţinut mai bine informaţiile peste două zile decât cei care s-au antrenat imediat sau nu s-au antrenat deloc. RMN-ul a arătat că exersarea fizică după un interval de timp a fost asociată cu reprezentări mai precise în hipocampus, zona importantă pentru învăţare şi memorie.

“Rezultatele noastre sugerează că exerciţiile fizice pot îmbunătăţi memoria pe termen lung şi pot evidenţia potenţialul exerciţiilor fizice, ca o intervenţie în contextele educaţionale şi clinice”, concluzionează cercetătorii.

Nu e încă clar cum exerciţiile influenţează memoria. Studiile anterioare, realizate pe animale de laborator, au sugerat că în organism apar în mod natural compuşi chimici cunoscuţi sub numele de catecolamine, inclusiv dopamina şi noradrenalina, care pot îmbunătăţi memoria.

O modalitate de a stimula producţia de catecolamine este exerciţiul fizic.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page