DiverseImportant

DIVERSE | Ce trebuie să faci dacă bateria de la telefon NU MAI ŢINE ca înainte – VIDEO

Mulți oameni tânjesc după autonomia oferită de telefoanele clasice. Smartphone-urile abia dacă rezistă o zi, dar ce faci dacă nu mai ține bateria la telefon nici măcar atât?

Dacă nu mai ține bateria la telefon, înseamnă că acumulatorul are una sau mai multe probleme. De cele mai multe ori, autonomia scade odată atingerea numărului de cicluri de reîncărcare, dar există și alte probleme cu care se pot confrunta utilizatorii de smartphone-uri.

Am căutat pe Internet și am găsit câteva sfaturi și trucuri care vă vor ajuta în cazul în care nu mai ține bateria la telefon, dar și câteva metode de a vă ține acumulatorul în stare bună cât mai mult timp.

Nu mai ține bateria? Reîncarc-o

Dar nu în orice fel. Pentru a reda viață unei baterii care se descarcă prea repede, unele persoane recomandă descărcarea completă a ei. Asta înseamnă că va trebui să forțezi deschiderea telefonului până când acesta nu mai pornește deloc, pentru a goli acumulatorul de vlagă. Apoi, dispozitivul trebuie lăsat la încărcat cel puțin două zile și aprins abia apoi. Metoda ar trebui să funcționeze cu orice tip dispozitiv, cât timp acest funcționează cu o baterie de tip litiu-ion.

Bateria nu se încarcă? Forțeaz-o

Uneori, când telefonul stă prea mult timp nefolosit, bateria se descarcă atât de tare încât oricât ai aștepta lângă priză nu o mai poți porni. La fel și în cazul în care ți-a murit bateria la mașină, poți încerca să o pornești forțat cu un cablu.

Această metodă este periculoasă, atât pentru utilizator, cât și pentru baterie, așa că ai grijă. Vei avea nevoie de un cablu USB la care ești dispus să renunți. Taie-i capătul care nu are mufa USB și observă cele două fire de culori diferite (roșu e pozitiv, negru e negativ). Scoate bateria din dispozitiv și plasează cablurile corespunzătoare în dreptul semnelor de plus și minus. Trebuie doar să atingi de câteva ori bornele, nu trebuie să lași cablurile conectate, după care poți reîncărca bateria în dispozitiv.

Vrei să te țină mai mult bateria? Îngrijește-o

Pentru ca o baterie pe bază de litiu-ion să aibă o viață cât mai lungă, trebuie să știi cum să o îngrijești. Indicat este să nu lași de foarte multe ori telefonul să ajungă la 0% baterie, ci să încerci mereu să ai peste 40%. De asemenea, nu este recomandat nici să încarci smartphone-ul până la 100% de fiecare dată. Când e posibil, menține bateria încărcată între 40% și 80%. Asta înseamnă că îți vei ține smartphone-ul la încărcat câteva minute de câteva ori pe zi. Pentru ”calibrare” e recomandat să încarci telefonul până la 100% și apoi să-l aduci la 0% o dată pe lună.

nu mai tine bateria la telefon 2

Nu vrei să te complici cu bateria? Înlocuiește-o

În cele din urmă, cea mai bună opțiune în cazul în care nu mai ține bateria este să o înlocuiți. Cu toate că poate fi o decizie cositisitoare (în special în cazul posesorilor de smartphone-uri cu acumulatori ce nu pot fi scoși), ar putea fi cea mai bună mișcare atât pentru voi, cât și pentru dispozitivul vostru.

nu mai tine bateria la telefon 3

 

Sursa: playtech.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page