DIVERSE | Ce poate semnala starea de oboseală persistentă
„De câteva luni, mă simt foarte obosită, deși dorm 7-8 ore pe noapte. Nu mă pot concentra, mă simt epuizată la serviciu, evit să fac drumuri lungi, să ies din casă. Orice lucru minor pe care-l fac mă obosește. Ce boală aș putea avea?“ R. Manea, București
Lena Rusti, psihoterapeut și formator adlerian, Mentarex Consult (www.mentarex.ro)
Starea de oboseală și neputința de a avea un somn odihnitor sunt simptome foarte generale, care pot fi simptomul multor tulburări. Încercați să faceți ceva cât mai repede pentru a avea răspunsurile de care aveți nevoie ca să scăpați de această problemă.
În primul rând, eliminați cauza organic, investigațiile medicale pot spune dacă aveți o boală fizică responsabilă de toate simptomele enumerate. Pentru aceasta, este sufficient să mergeți la medicul de familie, care o să vă recomande analizele potrivite.
Dacă analizele sunt în limite normale, abia atunci va fi cazul să vă gândiți la o cauză psihologică a problemelor dumneavoastră și să le găsiți o rezolvare. Încercați să vă dați seama care sunt evenimentele din viața dumneavoastră cărora aveți sentimentul că nu le mai puteți face față și care v-au produs starea de depresie.
Sursa: clicksanatate.ro
One Comment