DIVERSE | Ce ii sperie cel mai mult pe fumatori: sanatatea sau aspectul fizic?
Mai exact, fumatorii se tem ca tigarile isi pun amprenta asupra chipului lor si ca le stirbesc frumusetea, insa nu renunta la viciu, ci investesc sume mai mari de bani in intretinerea lookului. Cel putin asa arata un sondaj britanic recent, realizat de VIP Electronic Cigarettes, pe un esantion de 1500 de fumatori.
Dintii patati si imbatranirea pielii, principalele ingrijorari
Fumatul constant, pe perioade lungi de timp, afecteaza deopotriva sanatatea si aspectul fizic, insa primele semne se observa la exterior. Tocmai acest fapt ii face pe fumatori sa considere ca frumusetea lor are de suferit din cauza viciului. In topul celor mai mari ingrijorari legate de efectele fumatului asupra corpului se numara:
- patarea dintilor
- imbatranirea pielii
- aparitia timpurie a ridurilor
- nuanta cenusie a pielii
- ingalbenirea unghiilor
- caderea dintilor
- ridarea buzelor
Efectele fumatului se vad dupa 30 de ani
In medie, fumatorii incep sa observe primele efecte negative ale fumatului in jurul varstei de 32 de ani. Unul din trei fumatori a marturisit ca i s-a intamplat cel putin o data sa i se spuna ca arata rau din cauza tutunului, iar patru din zece au recunoscut ca investesc mai multi bani in produsele de intretinere, pentru a diminua efectele vizibile ale fumatului asupra tenului.
Din cei 1500 de fumatori, foarte putini s-au aratat ingrijorati de faptul ca dependenta lor le poate cauza probleme grave de sanatate, cum ar fi cancerul sau bolile de inima.
“Sondajul nostru arata ca trei sferturi dintre fumatori pun mai mult accent pe felul in care arata, decat pe sanatatea lor. Desi avertismentele privesc cel mai mult starea de sanatate, efectele fumatului se vad zilnic cand te uiti in oglinda”, a declarat Dave Levin, directorul companiei care a realizat sondajul.
Sursa: www.sanatate.acasa.ro