Diverse

DIVERSE | Ce boli duc la căderea părului

Când îți cade părul masiv, fără vreo cauză aparentă, e posibil să suferi de o boală nedepistată. Află ce maladii pot duce la căderea firelor de păr.

Anemia feriprivă

Anemia feriprivă se caracterizează prin faptul că sângele nu are în compoziție suficiente celule roșii – ceea ce înseamnă aport mai mic de oxigen la nivelul țesuturilor și organelor. Simptomele sunt oboseală extremă, slăbiciune, paloare, amețeli, dureri de cap și căderi masive de păr. Femeile care suferă de pierderi mari de sânge mestrual sau care nu consumă suficiente alimente bogate în fier pot să prezinte acest tip de afecțiune. Un simplu test de sânge va depista dacă ești anemică sau nu. În caz afirmativ, include în dietă carne roșie (carne de vită, de porc), carne albă (pește), legume cu frunze verzi, fasole, mazăre. Pentru căderile de păr, ți se pot recomanda suplimente care includ biotină, silicați și L-cisteină. Consumă și alimente bogate în vitamina C, care ajută absorbția fierului. Doctorul îți poate prescrie și suplimente cu fier.

Hipotiroidie

Milioane de femei din întreaga lume suferă de această afecțiune. Hipotiroidie înseamnă că glanda tiroidă produce cantități insuficiente dintr-un hormon care e reponsabil pentru un metabolism echilibrat, pentru activitatea normală a inimii și buna dispoziție. Lipsa hormonului duce la simptome precum creșterea în greutate, oboseala, depresia, dificultăți de concentrare – iar unghiile și pielea sunt mai fragile. Părul cade cu ușurință, chiar și sprâncenele se răresc. Dacă bănuiești că aceasta ar putea fi cauza căderii părului, fă-ți o analiză de sânge (TSH) care va indica imediat dacă e vorba de o problemă hormonală sau nu. În caz afirmativ, tratamentul cu hormon de sinteză remediază problema.

Anxietate

Telogen effluvium este un fenomen care este cauzat de sarcină, intervenții chirurgicale majore, pierderi drastice în greutate sau stres extrem. Poate fi și efectul secundar al tratamentului cu medicamente antidepresive, betablocante, antiinflamatoare. Zilnic, vei constata că pierzi pumni de păr, după ce te speli pe cap sau te piepteni. Din păcate, nu există analize care să confirme sau nu faptul că suferi de Telogen effluvium. Dar, dacă în viața ta au avut loc, recent, evenimente stresante, aceasta ar putea fi cauza. Dacă bănuiești că medicamentele sunt de vină, vorbește cu doctorul curant – acesta va putea să-ți reajusteze doza.

Sursa: www.clickpentrufemei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page