DIVERSE | Câte tone de vin şi tărie vor bea românii de la Crăciun până la Sfântul Ion
Românii vor bea cu ocazia sărbătorilor de iarnă, de la Crăciun până la Sfântul Ion, între 30 şi 40 de milioane de litri de vin(40.000 de tone) şi circa 3,5 milioane de litri de tărie(3500 de tone), consumul de băuturi alcoolice crescând în această perioadă cu 50% faţă de medie, potrivit calculelor gândul, realizate pe baza informaţiilor furnizate de către specialiştii în domeniu.
Sărbătoarea Crăciunului va începe anul acesta la mulţi dintre români cu “o gură de tărie”, fie că este vorba despre ţuică, palincă sau votcă, şi se va încheia cu vin şi bere. “Vinul este la putere de Crăciun”, a declarat pentru gândul Romulus Dascălu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice “Garant”.
“De Revelion va fi un consum mai mare de spumant”, ne-a mai explicat el, adăugând că se aşteaptă însă la un consum de băuturi alcoolice să fie cu circa 25% mai scăzut decât în 2012.
Preţuri mai mari la băuturi tari, consum mai mic
Atunci când vine vorba despre preţurile la care românii îşi vor putea cumpăra băutura pe care o vor pune pe masa de Sărbători, putem vorbi, conform spuselor specialiştilor, despre o creştere de până la 40% la băuturile tari şi de un preţ relativ constant la vinuri.
“Din cauza accizei care a crescut foarte mult, de la 750 la 1.000 de euro pe hectolitru, produsele s-au scumpit cu 30% – 40%”, ne-a explicat preşedintele “Garant”. Excepţie de la această regulă face doar vinul.
FOTO: Silviu Matei/Mediafax Foto
Acesta este şi motivul pentru care vânzările vor creşte în următoarea perioadă în cazul vinului, dar vor înregistra o scădere destul de mare la băuturile spirtoase, de la aperitive la spumante, whisky şi lichioruri, potrivit specialiştilor.
O alternativă pentru cei care nu vor dori să scoată bani în plus din buzunar pentru a cumpăra băuturile alcoolice pe care le vor pune pe masa de Sărbători va fi aceea de a apela la produsele “făcute în casă”.
Cât costă sticla de vin în magazine
Românii pot cumpăra vin cu preţuri cuprinse între 6,4 lei şi 34,9 lei din magazinele marilor lanţuri de hipermarketuri din România. Spre exemplu, o sticlă de 0,75 litri de Cabernet Sauvignon sec se vinde în hipermarketurile Cora cu 22,88 lei, în timp ce un Riesling sec poate fi cumpărat de pe rafturile magazinelor aceluiaşi lanţ cu 12,37 lei pe sticlă.
Cei care îşi fac cumpărăturile în hipermarketurile Carrefour pot cumpăra vin roşu sau alb cu preţuri pornind de la 6,4 lei sau 8 lei pe sticla de 0,75 litri. În funcţie de brand însă, aceeaşi cantitate de vin ajunge să coste şi 33,5 lei.
În magazinele Real, clienţii trebuie să scoată din buzunar 11,16 lei pe o sticlă de 0,75 litri de Busuioacă de Bohotin sau 15,2 lei pe o sticlă de 1,5 litri de Pinot Noir sau de Merlot. O sticlă de vin rose de 0,75 litri se vinde, totodată, cu 14,4 lei, iar una de Dry muscat de 16,8 lei.
FOTO: Mihai Dăscălescu/Publimedia
Cei care se aprovizionează pentru Sărbători din magazinele Lidl vor cheltui între 16,9 lei şi 34,9 lei pe o sticlă de 0,75 litri de Bordeaux roşu sec, între 17,9 lei şi 19,9 lei pentru o sticlă de vin alb sec şi 14,9 lei pe aceeaşi cantitate de vin rose sec.
Ofertele prezentate mai sus au fost selectate de gândul din cataloagele afişate de marile lanţuri de hipermarketuri la data publicării acestui articol.
Ce băuturi alcoolice preferă europenii, ruşii sau americanii
Băuturile spirtoase reprezintă cel mai consumat tip de alcool în lume (45%). Acestea se consumă în cantităţi mari în principal în Asia de Sud-Est şi în zona vestică a Pacificului, potrivit celor mai recente date apublicate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Acestea sunt urmate în top de bere, aproximativ 36% din totalul băuturilor alcoolice fiind consumat sub această formă. Cel mai ridicat consum de bere se înregistrează în Statele Unite ale Americii. În Rusia, se înregistrează un consum ridicat atât de bere, cât şi de băuturi spirtoase.
Consumul de vin ca procent din totalul băuturilor alcoolice la nivel global este destul de scăzut, de doar 8,6%. Cel mai mare consum de vin se înregistrează în Europa.
Cât despre români, aceştia preferă să consume băuturi spirtoase (39,3%) şi bere (38,6%). Conform celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, un român consumă în medie 21,1 litri de vin sau de produse din vin anual.
Cele mai consumate băuturi alcoolice în fiecare stat al lumii (Click pentru a mări)
Sursă: ChartsBin/date OMS
Pentru bulgari, consumul de băuturi alcoolice se axează, în principal, pe băuturile spirtoase (44,6%), potrivit datelor OMS. Totodată, mai mult de jumătate dintre băuturile alcoolice pe care le consumă vecinii ucraineni sunt tot băuturi spirtoase (61,3%).
Germanii, britanicii, spaniolii şi polonezii preferă, în schimb, berea, iar francezii, italienii şi suedezii consumă mai mult vin decât băuturi spirtoase sau bere.
Sursa: gandul.info