Diverse

DIVERSE | Cat va costa carnea de miel, de Paste?

Carnea de miel se va vinde cu 30 de lei kilogramul, a declarat, vineri, la Sibiu, presedintele Sindicatului National al Crescatorilor de Ovine si Caprine, care a precizat ca fermierii au avut costuri foarte mari cu intretinerea oilor in aceasta iarna, dar se tine cont si de puterea de cumparare.

Intrebat, vineri, intr-o conferinta de presa, la Sibiu, cu cat vor putea cumpara romanii carne de miel de Pasti, presedintele Sindicatului National al Crescatorilor de Ovine si Caprine, Marcel Andrei, a raspuns ca “totul depinde de piata”.

“Tinand cont ca suntem in 5 aprilie si crescatorii tin oile pe stabulatie, ca nu este vegetatie, costurile pentru iernat au fost foarte mari. La un pret de 30 de lei kilogramul nici nu ne-am acoperi costurile. Pe de alta parte, trebuie sa tinem cont si de puterea de cumparare a populatiei si, daca vrem sa vindem, trebuie sa ne adaptam pietei”, a spus Marcel Andrei.

Potrivit acestuia, fermierii nu pot estima “preturi fixe, bine stabilite, pentru ca, daca piata nu accepta, degeaba cer”, insa a adaugat ca intentia este sa se vanda carnea de miel cu 30 de lei pentru un kilogram.

“Sunt produse perisabile si nu ne putem juca. In momentul in care le-am facut, iesim cu ele pe piata, trebuie sa le vindem”, a afirmat Andrei.

Potrivit acestuia, branza proaspata se va vinde la preturi comparabile cu cele de anul trecut, in jurul sumei de 20 de lei pentru un kilogram.

Anul trecut, Marcel Andrei declara, inainte de Pasi, ca pretul mieilor, “in greutate, la viu, ar trebui sa porneasca de la 15 lei, iar la carcasa de la 25 lei”. Acesta adauga ca in anul 2011 pretul varia intre 22 si 23 lei.

De Paste, in majoritatea judetelor pretul a variat intre 10-16 lei un kilogram pentru mielul viu si 20-34 de lei in magazine.

ziare.com

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page