Diverse

DIVERSE | Boli care se agravează vara

Diabetul, pneumonia, artrita, bolile de piele, dar şi fertilitatea nu se împacă bine cu această perioadă a anului.

În ciuda credinţei populare conform căreia lumina soarelui de vară ajută la ameliorarea diverselor afecţiuni, multe boli nu răspund bine la temperaturi ridicate. Artrita, diabetul, pneumonia şi afecţiunile cutanate fac parte dintre cele care se agravează la căldură. Nu în ultimul rând au de suferit cuplurile care se străduiesc să conceapă un copil, pentru că vara numărul de spermatozoizi e semnificativ mai scăzut decât iarna.

Cardiacii, în schimb, pot sta fără griji pe timp de vară. Căldura dilatează vasele de sânge, ceea ce face ca inima şi întregul organism să fie mai bine irigate.
August, luna cu cele mai puţine boli

Rinichii funcţionează şi ei mai bine pe timp de varăFructele zemoase, hidratarea constantă şi creşterea secreţiei de vitamina D, prin expunere la soare, vor preveni formarea pietrelor la rinichi. „Dacă ai grija să te hidratezi, să faci mişcare şi să mănânci sănătos nu vei avea probleme. În România, cea mai bună perioadă a anului este luna august, atunci fiind cea mai mică inciden­ţă a bolilor”, afir­mă medicul de familie Cristian Sever Oană.

Diabetul

Insulina se absoarbe mai repede în organism din cauza căldurii care dilatează vasele.„Diabeticii să mănânce mai multe legume şi zarzavaturi, să facă mai mult sport. Mişcarea face bine pentru că astfel consumăm glucoza în exces”, afirmă medicul.

Artrita

Medicamentele folosite în tratarea artritei sensibilizează pielea, crescând riscul de insolaţie şi chiar de cancer de piele. Anti-inflamatorii precum diclofenacul pot declanşa, odată cu expunerea la soare, modificări de pigment şi arsuri ale pielii.

Fertilitatea

Lunile iulie şi august sunt puţin favorabile concepţiei unui copil.Toamna şi iarna, situaţia este exact pe dos, pentru că femeile produc mai multă melatonină care face ovulele mai mari şi mai uşor de penetrat de spermatozoizi.

Pneumonia

Căldura excesivă favorizează deshidratarea, care duce la îngroşarea secreţiilor bronhiale. „Dacă bei apă mucusul devine fluid. Beţi cel puţin doi litri de lichide. Avantajul e că vara nu se prea face pneumonie”, mai spune Cristian Sever Oană.

Bolile de piele

Cel mai mare organ al omului, pielea, este şi el sensibil pe perioada anotimpului însorit. Cei care au boli de piele trebuie să se protejeze de razele soarelui. Rosacea, eczemele şi chiar psoriazisul se agravează în acestă perioadă, spun specialiştii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page