Diverse

DIVERSE | Arsuri solare? Iată ce ai de făcut!

Și dacă te dai zilnic cu o cremă de protecție solară, tot se întâmplă ca pielea să fie arsă, mai ales când expunerea are loc la orele în care soarele este foarte puternic. Pentru a ameliora neplăcerile, îți spunem la ce să fii atentă, astfel încât durerea să treacă repede și să nu-ți rămână urme pe piele.

Pune comprese cu apă rece

Imediat ce simți că te-ai ars, ia o pastilă care să aibă ca substanță activă ibuprofenul, deoarece are efect antiinflamator, alină durerea și reduce umflăturile și roșeața. De asemenea, pune o compresă cu apă sau lapte rece pe zona afectată și las-o să acționeze câteva minute.

Important! Cremele hidratante cu aloe vera sau gelul din această plantă hrănește pielea și calmează durerile provocate de arsuri.

Alimentația ajută la regenerarea pielii

Arsurile solare afectează nu doar pielea, ci întreg corpul, de aceea este important să bei cat mai multă apă și să mănânci fructe și legume bogate în apă, cum ar fi pepenele roșu, castravetele, salata verde și varza. Acordă o atenție specială citricelor, pentru că acestea conțin vitamina C, care stimulează producția de colagen. Proteinele ajută și ele la regenerarea pielii. Prin urmare, mănâncă pește și carne slabă, cum ar fi carnea de pui.

Evită produsele parfumate

Este foarte periculos să aplici pe porțiunea arsă de piele cosmetice parfumate sau care au în compoziție acizi, cum ar fi acizii glicolic și lactic, care se găsesc de obicei în produsele antiacnee și care irită pielea.

Conform studiilor recente, și lidocaina sau benzocaina, substanțe care se găsesc de obicei în produsele concepute pentru ameliorarea arsurilor solare, nu sunt recomandate în calmarea pielii arse de razele ultraviolete. În anumite situații, acestea pot cauza alergii cutanate și iritarea pielii.

Bine de știut! Dușurile fierbinți agravează arsurile solare, de aceea e recomandat să te speli cu apă călduță.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page