DIVERSE | 6 obiceiuri zilnice care te fac să fii SOMNOROS!
Uneori micile detalii sunt vinovate pentru starea ta generală de spirit. Dacă eşti toată ziua somnoros şi nu ştii de ce, verifică şi următoarele 6 obiceiuri listate de Huffington Post.
1. Un mic dejun fără carbohidraţi. Un studiu publicat în Journal of the American Dietetic Association susţine că o dietă săracă în carbohidraţi duce la oboseală şi chiar epuizare. Ce este recomandat să mănânci ca să nu mai fii somnoros toată ziua: fulgi de ovăz, cartofi, banane, paste din făinp integrală sau fasole.
2. Dezordinea de la birou. Hârtiile aruncate pe birou, dosarele vechi, dezordinea din calculator, toate acestea îţi consumă energia psihică. Ai nevoie de ordine dacă vrei să nu mai fii somnoros toată ziua.
3. Băuturile răcoritoare bogate în vitamine. Cu toate că vitaminele sunt recunoscute ca amplificatori de energie, uneori pot avea efectul opus. Acest lucru se întâmplă în special cu vitamina B – organismul nu metabolizează uşor vitaminele care apar în formă izolată, cum se întâmplă în cazul sucurilor.
4. Foloseşti computerul în exces. Există un sindrom care se numeşte Computer Vision Syndrome şi care se referă la oboseala generală provocată de oboseala ochilor. Este recomandat ca la fiecare 20 de minte de lucru pe calculator să îţi o pauză de câteva minute şi să îţi focalizezi privirea pe obiecte de la distanţă.
5. Nu mănânci fructe şi legume. Micronutrienţiii şi antioxidanţii care se găsesc în legume şi fructe sunt foarte importanţi pentru sănătatea ta. Absenţa lor din alimentaţie poate duce la o stare generală de oboseală.
6. Faci prea multe exerciţii. Lipsa sportului este vinovată de pierderea energiei, dar acelaşi lucru se întâmplă şi dacă exagerezi cu sportul. Combinat cu lipsa unei alimentaţii potrivite, sportul poate cauza somnolenţă la locul de muncă.