DiverseImportant

DIVERSE | 15 idei pentru a-ti planifica timpul eficient

Fie că eşti elev, student, salariat, sau pensionar, se întâmplă de multe ori să ajungi la finalul zilei realizând că ,,iarăşi nu am reuşit să fac nimic din ce mi-am propus”. Acest lucru se datorează faptului că mulţi dintre noi nu ştiu să-şi gestioneze corect timpul.

CU TOȚII AVEM 24 DE ORE PE ZI, doar modul în care le folosim și cum ne facem managementul timpului face diferența între oamenii productivi și cei cărora cele 24 de ore nu le ajung.

Iată câteva sfaturi ce te vor ajuta să fii mai organizat:

1) Trezește-te dis de dimineaţă.

2) Nu gestiona timp, gestionează acțiuni. Concentrează-te pe gestionarea a ceea ce ai de făcut și cum să o faci mai eficient.

3) Înainte de a te organiza, simplifică și elimină. Tehnicile de organizare pot ajuta extraordinar, însă vor fi mereu limitate de obiceiurile proaste pe care le menții. Întâi vezi ce ai de eliminat, ce poți simplifica legat de modul în care îți folosești timpul. Aplică noțiunile de minimalism la modul în care te organizezi.

4) Stabilește obiective de termen lung și sarcini pe termen scurt. Pune pe hârtie un plan anual și împarte-l în planuri lunare și săptămânale. E important ca planul anual să se bazeze pe ceea e important pentru tine, pe valorile tale. Apoi duci totul în jos până la sarcini zilnice care implementează planul anual pas cu pas. Privește la un nivel mai mare, apoi pune lupa la un nivel mai mic. Și alternezi între ele.

5) Când scazi viteza, te miști mai repede. Deși nu pare așa, dacă totul o ia razna cel mai bun lucru de făcut este să încetinești din viteză.

6) Începe ziua scriind o listă de sarcini. Ideea este că primul lucru pe care îl faci de dimineață (sau în seara precendetă) să fie definirea sarcinilor zilei.

7) Doar un singur lucru poate avea concentrarea ta maximă la un moment dat. Când ai ceva important de făcut stai concentrat doar pe acel lucru.

8) Timpii de deplasare pot fi cel mai bun prieten al tău. Folosește eficient momentele când te deplasezi. Spre exemplu poţi asculta cărți audio cât timp te afli în transportul public sau când conduci.

9) Include 20-30 de minute de somn la amează pentru a fi plin de energie și în a doua parte a zilei. Dacă e posibil.

10) Evită să începi ziua răspunzând la emailuri. Vei fi prins în capcana Reply-urilor și îți vei petrece primele ore ale zilei astfel.

11) Creierul nu este destinat memorării, ci rezolvării problemelor și creativității. Scrie totul pe hârtie, nu ține minte date. Cu excepția zilei de naștere a soției (dacă ești bărbat).

12) “NU”: Cuvântul din numai două litere care îți va salva ziua. Învaţă să spui “nu”. Evită să spui “da” fiecărei solicitări pe care o primești.

13) Lucrează zilnic – chiar și numai puțin – la obiectivele mari. Mai bine să lucrezi câteva minute în fiecare zi, decât câteva ore uneori.

14) Grijile duc la energie irosită. Nu intra în panică dacă ceva nu iese cum ai planificat. Încearcă repetat până vei obţine rezultatul dorit.

15) Stabilește obiective ambițioase și în același timp realiste. Nu te rezuma să alegi “ceva” ușor de făcut. Visează, îndrăznește la mai mult! Dar ai grijă să fie și tangibile în același timp.

Sursa: yupi.md

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page