DiverseImportant

DIVERSE | 13 semnale că-ți irosești viața fără să bagi de seamă

Uneori suntem încredințați că planurile noastre de viitor au un rost bine definit, fără să ne dăm seama că în realitate, nu facem decât să irosim timp prețios cu proiecte care nu duc nicăieri.

Cel puțin acesta este mesajul pe care încearcă să ni-l transmită Carol Morgan, specialist in psihologie, alcătuind o listă cu 13 semnale menite să ne trezească la crudul adevăr, relatează  Adme.ru.

Fie ca sunteți sau nu de acord cu principiile sale, consultând această listă, s-ar putea spune ca ni se oferă un motiv în plus pentru a ne îngădui să fim puțin mai fericiți, puțin mai blânzi cu propiile noastre forțe și cu cei ce ne sunt dragi, într-o lume care se prezintă asemenea unei jungle, în care rezistă doar cei mai puternici.

1.Pe primul loc în listă se situează petrecerea unui timp prea îndelungat in fața televizorului sau a calculatorului – elemente care, în opinia specialistului, distrag atenția de la adevăratele priorități din viața noastră și de la entuziasmul de a aduce schimbări benefice in propriul stil de trai;

2.Locul secund este ocupat de văicăreala fără rost: oamenii care sunt permanent nemulțumiți, gata să se plângă de tot ceea ce-i înconjoară, dezvoltă un comportament marcat de frustrare si emană energii negative, fiind refractări la deprinderea unor abilități noi, la progres, la schimbarea in bine;

3.Cea de-a treia treaptă a podiumului este rezervată celor ce-și lasă mintea să amorțească, refuzând să-i ofere hrana de care are cea mai mare nevoie: antrenament, provocare, creativitate si o permanentă dorință de a cunoaște mai mult despre orice, adică ceea ce specialiștii definesc drept „curiozitate constructivă”;

4.Locul patru este ocupat de dialogul interior negativ – multe persoane nu reușesc pur și simplu să controleze fluxul de idei care le inundă mintea sub formă de dialog cu propria ființă, lăsându-se copleșiți de umbra nefastă a unor gânduri sumbre, care contribuie la instalarea unei stări de oboseală fizică și psihică dificil de explicat;

5.Lipsa de inspirație constituie și ea un semnal de alarmă în contextul timpului irosit. Veți spune „bine, dar nu suntem toți artiști”. E adevărat, dar oamenii tind să-și innăbușe spiritul lăuntric al creativității, convinși din start că nu sunt în stare de a plămădi lucruri frumoase, benefice, hrănitoare pentru privire și pentru suflet, deopotrivă. Cu toții avem inspirații și pasiuni – important este doar să le dăm curs;

6.Prea multă planificare strică – cel puțin aceasta este convingerea lui Morgan, care susține că ar fi mai indicat să ne bucurăm din plin de clipa pe care o trăim și să ne lăsăm conduși de „GPS-ul personal”, care ne călăuzește singur prin hățișul experiențelor de viață;

7.Pe locul șapte în clasament se află anturajul nepotrivit: persoanele care ne înconjoară au o mare influență asupra noastră, chiar dacă nu întotdeauna remarcăm acest lucru, așadar e mai întelept să ne facem prieteni cu atitudini pozitive, optimiști și plini de energie constructivă, decât să ne înconjurăm de persoane pesimiste, care văd totul în culori întunecate;

8.Pe poziția cu numărul opt se înscrie o ipoteză foarte interesantă: dependentă de propriul telefon. Se pare ca micuțul dispozitiv tehnologic ce ne facilitează comunicarea, poate constitui o frână in calea dezvoltării personale, atunci când tinde să ne acapareze mai tot timpul liber;

9.Iată și cel de-al nouălea element negativ din viața noastră: tendința de a cheltui bani pentru achiziționarea de lucruri inutile: specialistul ne invită să remarcăm marea diferență dintre conceptul „îmi trebuie acest produs” și „vreau și eu o astfel de chestie” – in condițiile în care marketingul abil și plin de sinuozități al companiilor specializate în vânzări, vor doar să ne stimuleze să cumpărăm orice si oricât;

10.Lipsa de somn deține și ea un rol major în felul nostru de a ne comporta: somnul este crucial pentru o sănătate bună, astfel încât forma fizică atrage fără îndoială, un moral compatibil cu tonusul său;

11.Iată că pe locul al unsprezecelea se instalează și nepăsarea față de corpul nostru: curățenia, regimul alimentar echilibrat și petrecerea timpului liber în spații deschise, practicând exerciții fizice sau drumeții, ar trebui să intre în regimul nostru de viață regulat;

12.Zona de confort ne ronțăie la rândul său resursele pozitive, atunci când nu reușim să-i depășim frontierele: mâncând mereu aceeași mâncare, oricât de mult ne-am da in vânt dupa ea, se riscă indigestia și nici satisfacția nu se manifestă după cum s-ar crede;

13.Poziția cu numarul 13 – să fie absolut întamplător numărul cu ghinion? – este ocupată de… o viață care pur si simplu nu-ți place. Un motiv temeinic pentru a ne da silința să depășim obstacolul mentalității potrivit căreia ne aflăm într-o fundătură, fără putință de a mai ieși vreodată la liman.

Dacă vă regăsiți printre cei ce remarcă astfel de semnale, nu vă îngrijorați – e suficient să vă luați inima în dinți și să vă hotărâți să schimbați ceva în viața voastră.

Sursa: yupi.md

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page