DIVERSE | 10 motive să bei în fiecare zi apă cu lămâie
Să-ți începi ziua cu un pahar cu apă călduță, în care ai pus sucul de la o jumătate de lămâie potrivită, înseamnă nenumărate beneficii pentru sănătate. Lămâia este un bun detoxifiant, ajută digestia și te scapă de kilogramele în plus.
Totodată, lămâile conțin acid citric, calciu, magneziu, vitamina C, potasiu și pectină, substanțe care ajută organismul să se apere împotriva infecțiilor. În cele ce urmează, îți vom prezenta avantajele pentru sănătate ale consumului de apă cu lămâie!
– îmbunătățește aspectul pielii
Vitamina C și antioxidanții din lămâi contribuie la ștergerea ridurilor și a petelor de pe ten, pielea devenind mult mai luminoasă în timp. De asemenea, sucul de lămâie este util în combaterea acneei, având un puternic efect cicatrizant.
– ajută sistemul digestiv
Lămâia, în combinație cu apa călduță, ajută la eliminarea toxinelor din organism. Lămâile sunt cunoscute pentru faptul că ajută la purificarea ficatului. Totodată, acest fruct stimulează digestia, astfel că apa cu lămâie consumată în mod regulat te scapă de indigestie și constipație.
– are grijă de sănătatea orală
Băută dmineața, pe stomacul gol, apa cu lămâie combate halena (respirația urât mirositoare). Băutura atenuează durerile de dinți și este de ajutor dacă suferi de sângerări ale gingiilor, cât și de infecții ale gâtului (datorită proprietăților antimicrobiene).
– te energizează
Poți înlocui cafeaua de dimineață cu această băutură, căci apa cu lămâie îți va da energie. Combinația ajută la oxigenarea sângelui, ceea ce te va face să nu mai resimți oboseala și-ți va da poftă de viață.
– reglează tensiunea arterială
Lămâia conține potasiu, care are rolul de a regla tensiunea arterială. De asemenea, băutura elimină starea de greață și amețelile.
– depresie și stres
Fiind un excelent energizant, consumul regulat de apă cu lămâie are efecte pozitive asupra stării de spirit și a stresului.
– probleme respiratorii
Apa cu lămâie și miere, băută dimineața, ajuta la reducerea flegmei.
– ajută să te recuperezi după sport
Băuturile pentru sportivi au fost considerate pentru mult timp drept modalitatea ideală de hidratare după un antrenament, însă se pare că acestea sunt inutile în cazul persoanelor cu o activitate fizică moderată, astfel că apa cu lămâie este o excelentă sursă de hidratare.
– întărește imunitatea
Datorită conținutului ridicat de vitamina C, lămâia luptă cu succes împotriva răcelilor și a bolilor respiratorii, în timp ce potasiul stimulează sistemul nervos.
– ajută la slăbit
Lămâia conține o substanță numită pectină, compus care reduce din pofta de mâncare. De altfel, studiile au arătat că persoanele care au ținut diete alcaline au slăbit rapid mai multe kilograme.