1. Prefer să nu transform un gest de filantropie într-o clovnerie. Dacă vrei să donezi, donează. Căldarea pusă în cap nu salvează vieţi.
2. Nu sunt vedetă, nu caut voturi, nu tânjesc după un PR ieftin. Dacă Ice Bucket Challenge îţi aduce dividende, poate merită să încerci. Dacă o faci de dragul pariului, chiar e caraghios.
3. Sunt etolog. Cunosc experimentele lui Pavlov cu câinii şi reflexele condiţionate. Nu vreau să fiu cobai într-un experiment asemănător, la scară globală.
4. Prefer să fiu un original, nu o copie. Artistismul s-a consumat în primele zile ale campaniei. Primii au fost autentici, restul imită papagaliceşte.
5. Provocarea urmăreşte o cauză nobilă, dar îmi aminteşte de un şantaj psihologic. Detest orice fel de şantaj.
6. M-am învăţat să detectez procesele de formare a turmei. Cum le văd, mă retrag. Apartenenţa la grup poate avea şi alte dimensiuni, unele chiar inteligente. Aici nu e cazul.
7. După tulburarea globală numită selfie-syndrome, a venit o altă epidemie pe capul nostru – Ice Bucket Challenge. Nu ştiu care va fi următoarea, dar înţeleg globalizarea altfel. Cel puţin nu ca un proces de formare a unei turme globale.
8. Unii numesc asta solidaritate. Solidaritatea este bună, dar numai când nu ia o formă nebună. Ca şi insistenţa. Există insistenţă în promovarea unei cauze nobile şi există insistenţă în prostie. E grav când a doua o substituie pe prima.
9. O găleată cu gheaţă în cap poate îmbolnăvi, la propriu (oprirea respiraţiei, stop cardiac, ictus cerebral). Unii au şi murit (merită premiul Darwin, acordat pentru moartea stupidă).
10. Dacă spărgeam nuci cu capul, poate acceptam mai uşor să torn şi o găleată cu gheaţă pe creştet. Însă am nevoie de creieri funcţionali. Inclusiv pentru a nu cădea pradă altor psihoze colective.
Sursa: yupi.md
