Diverse

Distanța la care este permis să plantezi un copac față de gardul vecinilor

Atunci când locuiești la curte ai o mare satisfacție când beneficiezi de verdeață, copaci și flori. Totuși, distanța la care poți să plantezi un copac, de exemplu, față de gardul vecinilor nu este una întâmplătoare, fiind prevăzută de lege.

Ne aflăm în anotimpul în care grădinile încep să prindă viață și, dacă locuiești la curte, un copac este întotdeauna binevenit. Totuși, înainte de a merge la un magazin de bricolaj și a-ți alege arborele pe care vrei să-l vezi crescând în timp în grădina ta, este recomandat să analizezi și legislația în vigoare pentru că acești copaci se plantează la o anumită distanță față de gardul vecinilor.

Mai concret, Codul Civil prevede la art. 613 distanța legală la care poți planta față de hotarul proprietății. Această regulă are aplicabilitate în cazul tututor arborilor plantați în vecinătatea altei proprietăți, excepție făcând arbuștii sau gardul viu, așa cum este cunoscut în popor, care nu trebuie să depășească înălțimea de 2 metri.

Codul Civil prevede la art.613, alin.1 că dacă nicio altă lege locală sau cutumă nu există, atunci copacii trebuie plantați la o distanță de cel puțin 2 metri față de gardul vecinului său, iar în cazul lipsei acestuia, la 2 metri distanță de linia de hotar.

La ce distanță poți să plantezi față de gardul vecinilor

În cazul în care această distanță minimă nu este respectată, atunci vecinul poate cere autorităților locale scoaterea arborelui respectiv sau, în anumite cazuri, tăierea acestuia la înălțimea prevăzută de lege. Costurile acestui proces vor fi suportate de către proprietarul care a plantat arborele sau arbustul.

De asemenea, dacă ramurile copacului sau rădăcinile acestuia depășesc hotarul și ajung în proprietatea vecină, atunci acesta are dreptul de a tăia crengile sau să păstreze fructele care cad pe partea sa de teren. Codul Civil prevede de mai mulți ani acest regulament, iar până în prezent nu este prevăzută vreo modificare a legii. Iată ce arată Codul Civil despre respectarea distanței la care pomii pot fi plantați lângă gardul sau proprietatea vecinului.

Codul Civil. Articolul 613:

  1. În lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și a gardurilor vii;
  2. În caz de nerespectare a distanței, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate;
  3. Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum și dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page