Profesorul dorohoian, Marcel Dupu, directorul Clubului Copiilor Dorohoi, decorat, astăzi, de președintele țării cu ORDINUL ,,Meritul pentru învățământ” în grad de „Cavaler”
La propunerea Ministerului Educației, decorarea profesorului Marcel Dupu cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de „Cavaler”, s-a realizat în semn de apreciere și recunoștință pentru meritele deosebite avute în dezvoltarea învățământului. De-a lungul timpului, profesorul Marcel Dupu s-a remarcat în slujba sistemului de educație, precum și pentru stimularea spiritului caritabil și de voluntariat, având drept scop susținerea valorilor școlii și ale comunității.
„Respect și prețuire, domnule director, profesor Marcel Dupu, pentru rezultatele deosebite obținute, pentru dăruire, profesionalism și modul remarcabil în care ați aspirat la excelență în educație, dând valoare învățământului botoșănean”, a transmis prof. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.