Local

Direcția Silvică Botoșani a dat startul la „Luna plantării arborilor”

Manifestarea anuală ce are ca perioadă de desfăşurare intervalul 15 martie -15 aprilie denumită în mod generic ,,Luna Plantării Arborilor” are în prim plan evidențierea rolului și importanței pădurii în societatea actuală.

Manifestările legate de „LUNA PLANTĂRII ARBORILOR“ se desfășoară în mod tradițional în perioada 15.03 – 15.04 a fiecărui an, în România prima astfel de acțiune datând din anul 1902 cu continuitate până în prezent, denumirea sărbătorii fiind diferită în timp, dar scopul același. Începând cu anul 2008 Codul Silvic (Legea nr. 46/2008) legiferează perioada de derulare a acestor activități, caracterul lor precum și denumirea de „LUNA PLANTĂRII ARBORILOR“, sub care se desfăşoară şi astăzi.

„LUNA PLANTĂRII ARBORILOR“ este pe de o parte o ocazie de a ne întoarce la natura, dar și o ocazie de a conștientiza importanța pădurii în viața societății.

Pentru silvicultori perioada 15 martie – 15 aprilie constituie o perioadă cu o semnificaţie aparte, o perioadă în care prin acțiunile care le fac își aduc aportul la bunăstarea societății și la calitatea mediului în care trăim.

Acţiunile silvice pe care le desfășoară Direcţia Silvică Botoşani au ca obiectiv conştientizarea populaţiei despre necesitatea asigurării integrităţii şi dezvoltării pădurilor, împădurirea terenurilor forestiere goale,  igienizarea lizierelor şi a traseelor drumurilor ce străbat fondul forestier, cu  participarea ONG – urilor şi în special a generației tinere.

Fondul forestier actual al judeţului Botoșani este de 56333 ha (11,5% din suprafaţa judeţului) şi cuprinde pădurile situate în partea nord-estică a României, fiind desfăşurat altitudinal de la 60 m (Lunca Prutului) la 580 m (culmea Holmului). La est şi la vest pădurile sunt delimitate de râurile Prut,  respectiv Siret.

Pe total, în administrarea  Direcţiei Silvice Botoșani se află 49286 ha terenuri forestiere situate pe raza administrativă a două judeţe, respectiv Botoşani (99.4%) şi Suceava (0.6 %). Din total suprafaţă,  34578 ha sunt proprietate publică a statului (70,2 %) iar 14708 ha (29,8 %) reprezintă fond forestier privat reconstituit ca urmare a aplicării legilor fondului funciar.

Din suprafaţa retrocedată de 22492 ha, 7182 ha sunt administrate de către structuri silvice ce funcţionează pe teritoriul judeţelor vecine iar pentru suprafaţa de 14708 ha asigurăm servicii de pază şi administrare. Menționăm  că  în  anul  precedent  am preluat  în  pază 435 ha   păduri  particulare prevederilor  art. 16  din Codul Silvic –  păduri    pentru  care  nu se  cunosc  actualii  proprietari și  pentru  care nu   era  asigurată  paza,  acțiune  care  continua  și  în  acest  an.

 

            Regenerarea pădurilor în anul 2021

 

Regenerarea  pădurilor  este una  dintre activităţile  prioritare ale  Direcţiei  Silvice Botoşani, prin care se urmăreşte asigurarea integrităţii şi permanenţei pădurilor. Pentru fondul forestier proprietate publica a statului precum și pentru cel aflat în administrare în anul 2021 ne-am propus următoarele:

împăduriri integrale: 49 ha,  din  care în această primăvară 45 ha în fond  forestier de stat și 1 ha în  fond  forestier  privat  cu  contracte  de  administrare;

completări în plantaţii –  fond  forestier de stat, urmare a pierderilor normale şi a celor cauzate de calamităţile  naturale (seceta ) din  anul  trecut: 51 ha, din care 49 ha în plantaţii din fond forestier şi 2 ha  în plantaţii din teren degradat, toate programate pentru campania din primăvară;

regenerări naturale în suprafeţe de pădure de  stat în care s-au efectuat tăieri cu regenerare sub masiv sau în crâng: 140 ha din care 56 ha pentru această primăvară.

 

Suprafeţele   de  împăduririt  din   această primăvară  sunt  răspândite  în tot  județul,  în  special  în  locurile  de pe care s-au  efectuat  tăieri  rase  la  arboretele  în  curs  de  uscare  sau  ajunse  la  vârsta  exploatabilității. Cele  mai  mari  suprafețe  de  plantat  în această  primăvara  sunt:

  • Pădurea Oneaga, com. Cristești – 4 ha,  din cadrul  S. Botosani
  • Pădurea Păltiniș – 5 ha, Pădurea Havârna – 5  ha  din  cadrul O.S. Darabani
  • Lunca Siretului, com. Vârfu Câmpului – 2 ha din  cadrul O.S. Dorohoi
  • Pădurea Tudora – 5 ha, Pădurea  Orășeni, com. Curtești – 5 ha, din  S. Mihai  Eminescu
  • Pădurea Runc – Bahlui, com. Frumuşica – 8 ha, din cadrul S. Flămânzi
  • Pădurea Ionășeni, com. Trușești – 5 ha, Pădurea Bobulești, oraș Ștefănești – 6 ha, din cadrul  S. Truşeşti

 

Derularea în bune condiții a activității de regenerare a pădurii presupune existența în același timp a trei tipuri de resurse: materiale, umane și financiare.

 

Resurse materiale – Pepiniere silvice

 

În această  primăvară vom planta peste 430 mii de puieţi toți provenind din pepinierele  proprii.

Vom  livra un număr de 30 mii de   puieţi de  paltin,  10 mii de  puieţi de  cireș şi 7 mii puieți de frasin către  Direcţia Silvică Suceava și Direcţia Silvică Neamț.

Pepinierele silvice însumează în cadrul județului o suprafață de 25 ha și produc anual  aproximativ 800 mii de puieţi forestieri şi ornamentali, atât pentru nevoile proprii ale regiei cât şi pentru alţi beneficiari. Gama este foarte largă, cuprinzand specii autohtone adaptate condițiilor climatice zonale  precum gorun, stejar, fag, salcâm, plop, salcie, frasin, paltin, cireş, tei, mălin, nuc negru, sânger, sălcioară, lemn câinesc, dar si diferite sortimente de puieţi ornamentali.

Pentru producerea puieților necesari în campaniile viitoare, în primăvara anului 2021 ne-am propus înființarea de culturi noi pe o suprafață de 193 ari, din care prin semănarea semințelor forestiere pe o suprafață de 106 ari și prin butășirea speciilor de plop si salcie pe o suprafață de 87 ari.

Avem trei pepiniere silvice  mai mari (Rădăuţi  Prut – O.S. Darabani,  Guranda – O.S. Truşeşti,  Cotu  Copălău – O.S. Botoşani), dotate cu instalaţii de  irigat  moderne, care  au   consum  redus  de  apă şi eficienţă  sporită și care permit mecanizarea lucrărilor de pregătire a solului, întreţinerea  culturilor şi  de scoatere (recoltare)  a puieților.

Avem un excedent de 88  mii puieţi  forestieri (72  mii  salcâm, 3,4 mii nuc comun, 1,8 mii nuc negru, 7 mii  de ulm, 4,5 mii de sânger) precum și de diferite sortimente de puieţi ornamentali (tuie, buxus, ienupăr, catalpă, glicină, forzitie) pe care îi oferim spre valorificare populației sau operatori economici pentru utilități diferite ( împădurirea terenurilor inapte altor folosințe, crearea de garduri vii si a altor spații verzi, etc.).

Valorificarea excedentului de puieți se face prin ocoalele silvice, pe bază de comandă – pentru persoanele juridice sau pe bază de cerere pentru persoanele fizice (la adresele de mail sau la numerele de telefon anexate).

 

Resurse umane

 

Resursele umane necesare derulării în bune condiții a lucrărilor din campania de primăvară reprezintă o problemă având în vedere volumul mare de lucrări într-un timp scurt ce implică un număr mare de muncitori.

Pentru rezolvarea problemelor legate de resursa umană s-au derulat procedurile legale pentru achiziția publică a lucrărilor de împăduriri și întreținere a plantațiilor existente, finalizate prin încheierea de contracte de prestări servicii cu operatori economici specializați în acest sens.

Parte din lucrări, în volum mai restrâns, vor fi executate cu personalul angajat al direcției.

Pentru zonele defavorizate ne-am propus efectuarea acestor lucrări cu zilieri pentru a crea posibilitatea populației din zonă de a obține venituri.

 

Resursa financiară – care nu este deloc de neglijat

 

În  anul 2021 pentru toate  lucrările  de  regenerarea  pădurii (pregătirea terenului  în  vederea împăduririi,  împăduriri, lucrări  de  ajutorare  a  regenerării  naturale,  întreţineri  plantaţii), în cadrul Direcţiei Silvice Botoşani se  preconizează că se  vor  consuma cca. 4940 mii lei din care pentru  lucrările  de  împăduriri din această  primăvară este nevoie de 1038 mii lei.

Sursele de provenienţă a fondurilor necesare desfășurării campaniei de primăvară sunt fondul de conservare  și  regenerare (1020 mii lei) asigurat în totalitate la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și fondul de ameliorare a terenurilor cu destinație silvică  (18,2 mii lei) asigurat de Ministerul Mediului, Apelor  şi Pădurilor.

Ca și bilanț în ultimii 5 ani la nivelul Direcției Silvice Botoșani s-au regenerat 1335 ha din care 563 ha pe cale naturală și 772 ha prin plantații, la care se adaugă 474 ha completări, pentru care s-au utilizat 4,8 milioane puieți forestieri, costul total al lucrărilor fiind de 20,3 milioane lei.

 

Campania de împăduriri din primăvara 2021

 

Cele mai  multe  suprafeţe  se  vor planta în această  primăvară  cu: gorun, stejar, fag, salcâm,  salcie, plop,  frasin, paltin, ulm, cireş, tei şi  sălcioară.

La această dată  campania  de  împăduriri  este  declanșată la toate ocoalele silvice, primele lucrări fiind de scoatere a puieților din pepinieră și de transport la șantierele de împădurit. Considerăm că există toate  premisele ca în această primăvară campania de împăduriri să  fie terminată în timp optim, iar lucrările să fie de calitate.

În campania de împăduriri participă şi numeroşi  voluntari, elevi, tineri, în cadrul  unor  acţiuni  ecologice, cu  respectarea  regulilor  sanitare  anticovid.  Participarea  copiilor  și  tinerilor  are   rol foarte important in formarea unei constiinte  ecologice  și forestiere a generației tinere.

În sprijinul ideii de conștientizare a rolului, funcției și importanței sociale și de mediu a pădurilor în cadrul acţiunilor legate de „Luna Plantării arborilor” sunt  încheiate  parteneriate de  colaborare cu diverse instituţii, O.N.G-uri, unităţi  şcolare  şi  cercuri  ecologice.

Tot  în această  perioadă  se vor  efectua  acţiuni  de igienizare  a  pădurilor aflate  la  marginea drumurilor  naţionale şi a celor  aflate  în  zone  de  interes  turistic  sau  în imediata  vecinătate  a  localităţilor. La  acţiuni de igienizare a lizierelor de fond forestier invităm să participe ca și voluntari toți cetățenii județului, indiferent de vârstă și ocupație, demonstrând în acest fel că ne pasă de mediul în care trăim.

 

Contact:

 

D.S. Botoşani              – 0231512882, office@botosani.rosilva.ro

O.S. Botoşani              – 0231516261, osbotosani@botosani.rosilva.ro

O.S. Darabani             – 0231631217, osdarabani@botosani.rosilva.ro

O.S. Dorohoi               – 0231610190, osdorohoi@botosani.rosilva.ro

O.S. Flămânzi             – 0231552206, osflaminzi@botosani.rosilva.ro

O.S. M.Eminescu        – 0231586330, oseminescu@botosani.rosilva.ro

O.S.Truşeşti                – 0231570231, ostrusesti@botosani.rosilva.ro

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page