ImportantLocal

Dinastiile primarilor din județul Botoșani. Edilii care au renunţat la mandate, după 24 de ani, pentru a-şi lăsa copiii să candideze

Doi primari de la ţară, din judeţul Botoşani, sunt la un pas de a întemeia o dinastie în administraţia locală. După ce au stat în funcţie mai bine de 24 ani, ei au renunţat la candidaturi în favoarea copiilor lor. Fiii acestora au mari şanse de a ajunge primari în locul părinţilor, la alegerile din 27 septembrie.

Angela Toma şi Ioan Toma, primarii din comunele botoşănene George Enescu şi respective Brăeşti, sunt printre cei mai longevivi edili în funcţie din România. Fiecare are câte 6 mandate, adică au peste 24 ani în funcţie. Din 1996 până în prezent nu au pierdut niciodată alegerile, iar contracandidaţii au fost mai mult de formă, ambii edili câştigând cu procente zdrobitoare.

După ce efectiv au îmbătrânit în Primărie, cei doi edili, ambii la PNL, care au acelaşi nume de familie, fără legătură de rudeni, au hotărât să retragă. Nu înainte de a-şi desemna copiii drept urmaşi la scaun de primar.

Mai precis, fiii primarilor Toma sunt noii candidaţi, în locul părinţilor, la funcţia de edil în comunele George Enescu şi respectiv Brăeşti, la alegerile locale din 27 septembrie.

Bătrânii speră ca tinerii să le calce pe urme şi să fie cel puţin la fel de longevivi în scaunul de primar. Tocmai de aceea, ei se implică trup şi suflet în campanie pentru a-i scoate câştigători, aşa cum au fost ei, pe vremuri.

„Eu m-aş bucura să ajungă fiul meu primar, pentru că ştiu ce poate. În primul rând mi-ar continua munca, proiectele, nu ar fi totul zadarnic“, este convinsă Angela Toma, primăriţa de la George Enescu.

„Este rândul lui de acuma“ 

Angela Toma a fost primul femeie-primar din istoria Botoşaniului. A câştigat alegerile în comuna natală, George Enescu, locul unde s-a născut marele compozitor, în anul 1996. De atunci a câştigat fiecare scrutin electoral, zdrobindu-şi efectiv contracandidaţii.

Angela Toma a fost aleasă mai ales fiindcă a dat locuri de muncă sătenilor, înainte ca România să adere la Uniunea Europeană. Mai precis printr-un parteneriat cu spaniolii şi nemţii, i-a trimis la muncă în agricultură pe majoritatea localnicilor. „Asta a contat mult, mai ales că atunci în anii ‘90, după Ceauşescu, se murea de foame pe aici pe la ţară. I-a scăpat de la foame şi mulţi au votat-o pentru asta”, spune un consătean.

Angela Toma a petrecut mai bine de 16 ani ca edil, fiind mai mereu în opoziţie. „Eu fiind membru PNL, iar Botoşaniul mai tot timpul cu majoritate PSD, am avut clipe grele. Mai ales la împărţirea bugetului, la acordarea de fonduri guvernamentale. Greu de tot şi frustrant. Încă sunt în formă, dar parcă m-a scârbit toată povestea asta. A trebuit să mă orientez către fonduri europene mult pentru a face ceva. Plus că este greu şi cu instituţiile deconcentrate, totul merge prea greu, prea multă birocraţie. Sincer, nu mai pot să o înghit. Aşa că am decis să pun punct. Am aproape 70 de ani şi am zis să mă ocup acum de bătrâneţile mele”, arată Angela Toma, motivând faptul că nu va mai candida pentru cel de-al şaptelea mandate.

În schimb o va face fiul acesteia, Daniel Grădinaru Toma. Are 40 de ani şi este de meserie medic veterinar. În ultimii ani a reuşit să devină şi un fermier de success, accesând fonduri europene pentru o fermă de capre şi una de porci, în viitorul apropiat.

Angela Toma promite că îşi va pune toată experienţa din bătăliile electorale pentru a-şi ajuta fiul să-i urmeze în scaunul de primar. „Este rândul lui de acuma. Este tânăr, capabil şi deja s-a specializat în accesarea de fonduri europene. Ăsta este viitorul de acuma. Noi suntem din altă generaţie. A accesat proiecte mari, de 200-300.000 de euro. Eu îl sprijin cu toată experienţa mea şi speră să iasă primar. Oamenii îl cunosc, mă cunosc pe mine. Ştie cine suntem şi ce putem face. Mai sunt care spun că dăm ”coroana” de primar de la unul la altul, dar aici este vorba de alegeri, nu-I dau eu nimic. Dacă-l alege lumea, atunci va fi primar. Eu l-am sfătuit să-i calce în picioare pe toţi cei care nu sunt oameni. Că eu am fost prea doamnă“, spune Angela Toma.

„M-am născut şi am crescut cu primarul“  

Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în comuna Brăeşti. Ioan Toma, fără legătură de rudenie cu primăriţa din George Enescu, doar coincidenţă de nume, este primar la Brăieşti tot din 1996. Conduce deci de 24 de ani această comună situată la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Botoşani.  La fel ca primăriţa de la George Enescu, Ioan Toma este membru PNL şi mereu a candidat în numele liberalilor. Niciodată nu a avut un contracandidat capabil să-i pună probleme. Culmea, într-un judeţ dominat la nivel rural de social-democraţi.

„Oamenii îl cunoşteau, şi la ţară să ştiţi că se votează mai mult omul decât partidul. De aceea ăştia de la partied îi caută să-i înroleze pe ăia cu trecere la oameni. Aşa şi Toma al nostru. L-au votat oamenii odată, s-au înţeles bune cu el şi după aceea ca la tradiţie, l-au votat mereu“, spune nea Dumitru, un sătean trecut de 70 de ani, oprit la o bere în centrul comunei.

La fel ca omologul său din George Enescu, primarul Ioan Toma, ajuns aproape la venerabila vârstă de 70 de ani, s-a hotărât să renunţe la candidatură pentru un nou mandat. În schimb şi-a lăsat fiul să-i calce pe urme. Constantin Toma are 32 de ani, are experienţă în domeniul fondurilor europene şi vrea să continue munca tatălui.

„După cei 18 ani de şcoală şi cei 7 ani de muncă în domeniul Fondurilor Europene consider că sunt pregătit să duc mai departe ceea ce tatăl meu a început şi doresc să îmi pun propria amprentă asupra dezvoltării comunităţii din care fac parte“, ne mărturiseşte Toma cel tânăr.

Fiul primarului din Brăeşti spune că se bazează la alegeri pe experienţa şi notorietatea tatălui. „Experienţa lui a contat şi contează enorm de mult. Fiind de 24 de ani primar, efectiv m-am născut şi am crescut cu “primarul” în aceeaşi casă. Ştiu ce înseamnă un proiect de investiţii, care sunt paşii care trebuie urmaţi, ştiu ce s-a făcut până acum, ce mai trebuie făcut de-acu înainte, ştiu ce e ăla un buget, cum e structurat acesta, ştiu cam tot ce ţine de activitatea Primăriei, nu plec de la 0“, adaugă fiul primarului din Brăeşti.

Sursa: adev.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page