EducatieLocal

Dezbatere cu peste 400 de elevi pe tema drogurilor – FOTO

Săptămâna prevenirii criminalității a debutat cu un eveniment inedit organizat, astăzi, 22 mai a.c.,  la Casa de Cultură a Tineretului de către Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

 

Dezbaterea Drogurile – o provocarea a adolescenților, a prezentat interes pentru peste 400 de liceeni, prezenți la activitate, aceștia participând activ la discuțiile cu specialiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române,  Agenției Naționale Antidrog,  Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, precum și Unitații de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani.

 

Elevilor le-au fost prezentate situații reale cu care se pot confrunta dacă consumă droguri sau substanțe pshioactive, totodată fiind informați cu privire la răspunderea penală asociată consumului și la efectele dăunătoare ale acestuia.

 

Activitatea a avut caracter interactiv, elevii adresând întrebări speciliștilor prezenți, scopul principal fiind creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de droguri și substanțe psihoactive.

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page