Politic

Deputatul Alexandra Huțu: „Susținem în continuare dezvoltarea tuturor comunităților locale din Botoșani în ceea ce privește utilitățile de bază pentru botoșăneni”

Parlamentarul botoșănean Alexandra Huțu, membru în Comisia pentru Administrație Publică și Comisia pentru Mediu din Camera Deputaților, a anunțat că din cele 127 de obiective de investiții ce vor fi realizate în județul Botoșani prin programul Anghel Saligny, 51 de proiecte vizează investiții în realizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în 44 de localități. Valoarea acestora este de peste 630 de milioane de lei, adică aproximativ 130 de milioane de euro.

Până la urmă, deși a criticat vehement programele de dezvoltare locală inițiate de PSD, PNL și-a dat seama că fără susținerea din partea autorităților centrale nu se pot face modernizări de drumuri locale, aducțiuni de apă și canal sau reabilitări și construcții de școli și unități sanitare. Până la urmă PSD a avut dreptate că trebuie să existe o colaborare directă între central și local și trebuie susținere financiară pentru a aduce ruralul și urbanul mic la nivelul urbanului mare din punct de vedere al facilităților de bază de care are nevoie orice cetățean pentru un trai decent.”, a declarat Alexandra Huțu

Cele 51 de obiective de investiții se împart în trei categorii: 23 de proiecte pentru alimentare cu apă, în valoare de peste 256 de milioane de lei, 12 proiecte de investiții în canalizare, în sumă totală de peste 145 de milioane de lei și 16 proiecte care vizează investiții în rețele de apă și canalizare, în valoare de peste 228 de milioane de lei.

Majoritatea resurselor alocate prin programul național de investiții Anghel Saligny, suplimentat la cererea PSD, sunt pentru comunitățile din mediul rural și urbanul mic. Este esențial ca în câțiva ani să eliminăm inegalitățile privind accesul la utilitățile publice de bază, prin înființarea rețelelor de apă și canalizare, inclusiv în comunitățile locale din zonele izolate. Îi asigur pe botoșăneni că echipa de la PSD Botoșani este determinată să susțină în continuare dezvoltarea unitară a tuturor unităților administrativ teritoriale și să vină cu soluții la nivel local și legislativ pentru a rezolva problemele sociale și economice, așa cum a demonstrat de când a intrat la guvernare”, a subliniat Alexandra Huțu.

Întotdeauna, PSD Botoșani a dat dovadă de maturitate politică și de unitate în ceea ce privește obiectivele de interes major pentru Botoșani și a atras investiții în toate localitățile județului prin programele guvernamentale și europene prin care se asigură finanțare pentru  comunitățile locale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page