Sport

Debut de coșmar pentru jucătorul Botoșaniului în naționala Moldovei

  • Ștefan Bodișteanu (22 de ani) a debutat pentru naționala Moldovei în preliminariile CM 2026, la înfrângerea cu Norvegia, scor 0-5.
  • Jucătorul de la FC Botoșani a fost introdus în minutul 65 al partidei cu Norvegia din prima etapă a calificărilor.

După ce a reprezentat România la selecționatele de juniori și tineret, Bodișteanu și-a făcut debutul la naționala Moldovei, chiar în partida de coșmar contra Norvegiei.

Ștefan Bodișteanu a debutat la naționala Moldovei: „Mă simt mândru”

Bodișteanu a fost introdus în teren în minutul 65, în locul lui Ion Nicolaescu (26 de ani), jucător legitimat la Heerenveen, la scorul de 4-0 pentru norvegieni.

„A fost un moment foarte special pentru mine. Mă simt mândru să reprezint Moldova și știu că este un pas important în cariera mea. Am fost primit foarte bine de colegi și de staff, ceea ce m-a ajutat să mă integrez rapid. Sper să mă adaptez cât mai repede la stilul echipei și să contribui la rezultatele noastre.

Sunt conștient că va fi un meci dificil (n.r.- următorul, contra Estoniei). Estonia este o echipă bună. Trebuie să ne pregătim foarte bine și să fim concentrați din primul minut. Avem puțin timp la dispoziție după meciul cu Norvegia, dar important este să găsim cea mai bună abordare tactică pentru a obține o victorie.

Vreau să demonstrez că merit să fiu aici și să ajut echipa să obțină rezultate bune. Îmi doresc să am evoluții constante și să contribui cu pase decisive, goluri și multă muncă pe teren. Vreau ca suporterii să fie mândri de noi și să plece fericiți de la stadion după fiecare meci”, a declarat Bodișteanu, potrivit moldfootball.com.

45 de apariții a bifat Bodișteanu pentru naționalele de tineret ale României, de la U15, până la U20

Daniel Pancu, despre Ștefan Bodișteanu

Deși Bodișteanu n-a jucat încă pentru România U21, selecționerul Daniel Pancu intenționa să se bazeze pe acesta la turneul final Euro 2025 U21.

„Ștefan Bodișteanu este în lotul lărgit al naționalei de tineret a României pentru EURO 2025, dar dacă va fi convocat la naționala mare a Moldovei nu va mai fi eligibil. Decizia le aparține”, a declarat Daniel Pancu în urmă cu două luni.

În 2023, fotbalistul spunea că și-ar dori să joace pentru prima reprezentativă a României.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page