InfractionalLocal
De beat ce era, un tânăr și-a parcat mașina în mijlocul drumului. Polițiștii i-au întocmit dosar penal

La data de 9 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au observat un autovehicul staționat neregulamentar, în mijlocul drumului public.
Ulterior, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Trușești.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.