CulturaLocal

De 1 iunie, spectacolul „Să cântăm cu moldovenii”, organizat de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” -FOTO

Pe 1 iunie, de la ora 18:30, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor va avea loc spectacolul „Să cântăm cu moldovenii”, organizat de Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”.

Pe scenă vor urca soliștii vocali Dan Doboș, Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Cornelia Ciobanu, Alina Huțu, Constantin Petrescu, Loredana Călin, alături de instrumentiștii Mitică Ștefan la instrumente populare, Oleg Sacaliuc la vioară, Ionuț Scripcariu la trompetă, Alexandru Todirel Marin la clarinet, Alexandru Hrițcu la vioară și Cosmin Ababei la trompetă.

Invitații speciali ai acestui spectacol sunt vocea de aur a Banatului, Nicoleta Voica și Ion Drăgan, urmașul Mariei Lătărețu.

„Va fi un spectacol foarte frumos, fiind foarte bine gândit, ce vine cu un repertoriu nou din partea soliștilor și din partea instrumentiștilor. Invitații de seamă ai spectacolului sunt Nicoleta Voica, una dintre cele mai mari voci ale Banatului, și Ioan Drăgan, din Gorj, pe care eu îl numesc urmașul lui Maria Lătărețu, deoarece are acel cântec cu loviturile de glotă. Alți soliști nu cred că mai folosesc așa ceva, nici măcar din zona lui”, a precizat Dan Doboș, managerul Orchestrei „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă”

Prezentarea spectacolului și momentele artistice vor fi asigurate de actorul Marius Rogojinschi.

Tombolă cu premii pentru spectatori

Spectatorii se vor putea înscrie la o tombolă cu premii, iar câștigătorii vor fi extrași la finalul spectacolului.

„La sfârșitul spectacolului vom organiza o tombolă. Partenerii noștri vor pune la dispoziția câștigătorilor trei coșuri cu produse tradiționale și o cină. De asemenea, din partea Orchestrei publicul va primi tot la tombolă câte un CD, însă nu ne-am hotărât ce număr să punem. Mă gândeam undeva la 100 de CD-uri”, a adăugat Dan Doboș.

CD lansat în cadrul spectacolului

Totodată, în cadrul acestui spectacol Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” își va lansa CD-ul „Ca pe la Botoșani”, dirijor fiind Ion Oloieru.

„CD-ul acesta este urmare a unei munci de mai bine de jumătate de an cu orchestra și am hotărât pe acest CD să fie, pentru început, doar piese instrumentale. Sunt 10 piese de orchestră, piese noi, și 10 piese instrumentale cu noii noștri soliști instrumentiști”, a declarat Ion Oloieru, dirijorul orchestrei.

Dirijorul Ion Oloieru a mai menționat faptul că următorul CD care se preconizează va fi cu soliștii vocali, dar și instrumentiști ai orchestrei.

Biletele se mai pot achiziționa de la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” din Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page