Dănuț Andruș (PNCR): „Politica a ajuns la ridicol. Societatea are nevoie de oameni reali”
Dănuț Andruș, președintele filialei Partidului Național Conservator Român (PNCR) din Botoșani, spune că scena politică din România este invadată de impostori care simulează adversități, iar cetățenii au nevoie de „oameni reali” care să nu le înșele așteptările.
„Politica a ajuns la ridicol. Oamenii care se declară politicieni, marile partide și oamenii care ne reprezintă de 35 de ani tot fac circ. Mă uit la circul acesta mediatic, vorbind de cele doi mari partide și doi puiuți, eu cred că ei își fac reclamă unul la altul. Societatea are nevoie de oameni reali, aplecați pe domeniu. Eu pe domeniul meu am făcut un pas în față pentru a putea schimba ceva, iar notorietatea pe care am câștigat-o cu o anumită muncă nu aș vrea să o folosesc în sensul de a înșela pe cineva”, a declarat Dănuț Andruș la un post de televiziune local.
Liderul PNCR Botoșani subliniază că a intrat în cursa spre Parlament pentru a contribui pozitiv la dezvoltarea societății, așa cum a făcut-o în comunitatea natală. Având afaceri în domeniul agricol și conducând o organizație de fermieri, Dănuț Andruș s-a implicat de fiecare dată când a simțit că poate ajuta la rezolvarea unei probleme, dar și când semenii aveau nevoie de sprijin.
„În comunitatea în care am trăit am făcut doar bine. Am desfundat patru ani de zile comuna, cu utilajele mele și pe costurile mele. În perioada cât am fost consilier local, în plen se făceau tot felul de chete. Dacă murea un om, puneam toți bani la sicriu, dacă cineva trebuia dus la spital, puneam bani. Societatea n-o poți împăca total, dar important e să faci cât bine poți”, a mai spus Andruș la emisiune.
Dănuț Andruș a intrat în competiția alegerilor pentru Senat cu dorința restaurării valorilor naționale și a demnității clasei politice.
CMF 11240003