Dan Șlincu, PSD: „DN28B și DN29D din județul Botoșani lăsate în paragină în aproape 2 ani de guvernare PNL-USR”
Deputatul social-democrat Dan Șlincu îi acuză pe liderii centrali și locali ai celor două mari partide care formează Coaliția Austerității Naționale, PNL și USR de nepăsare și abandonare a botoșănenilor în ceea ce privește drumurile naționale care traversează județul și fac legătura cu restul țării.
„Este o expresie a neputinței celor de la guvernare și a reprezentanților PNL și USR în teritoriu, este lipsă de interes sau pur și simplu e o sabotare a intereselor județului nostru în detrimentul altor zone din țară. Toți botoșănenii cu care mă întâlnesc în județ și la audiențele de la cabinetul parlamentar îmi spun că este inexplicabil cum după aproape 2 ani de guvernare Orban și Cîțu, PNL și USR nu au fost în stare să pornească investițiile, lăsate gata de PSD, pentru lucrările la cele două drumuri Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești”, a declarat deputatul PSD Dan Șlincu.
Campania electorală din interiorul PNL și USR este singura preocupare a șefilor de la București și din Botoșani în acest moment și nicidecum finalizarea obiectivelor de investiții de care are nevoie județul Botoșani și toată zona de Nord-Est a României.
Însă, botoșănenii au dreptul să știe după atât de multe promisiuni și după atât de multe termene amânate, când încep lucrările și când se va putea circula în condiții de siguranță pe cele două drumuri, Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești?
„Stimați guvernanți ai Dreptei, de ce nu alocați fonduri suficiente pentru investițiile de care are nevoie județul nostru și picurați banii după propriile interese? Ce vrea să facă premierul Cîțu cu banii românilor este de domeniul penalului. Prim-ministrul liberal vrea să ia banii care trebuie să meargă către localitățile cu primari PSD pentru echilibrarea bugetelor locale și să le redirecționeze către localitățile conduse de primarii PNL, care-l vor susține în campania electorală din partid. Așa ceva este de neacceptat și ne vom opune în Parlament unor astfel de practici ilegale și imorale”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.