Educatie

Curs festiv la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” – FOTO

Dacă generația terminală de anul trecut se considera ghinionistă pentru că pandemia i-a luat momentele unice de la finalul liceului, actuala generație de liceeni absolvenți se poate bucura de un pic de libertate, organizându-și cursurile festive și, mai îndată, chiar și petrecerile de final. Artiștii au dat startul la cursurile festive, cele trei clase a XII-a de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian”organizând ultima strigare a catalogului la Casa Sindicatelor din Botoșani. Cu respectarea tuturor regulilor pandemice, absolvenții au primit flori de la diriginți, și-au aplaudat profesorii și au urmărit cu ochii înlăcrimați filmele realizate la final de liceu, materiale ce să redea în câteva minute cele mai frumoase clipe petrecute împreună în cei patru ani.

Până acum doi ani liceenii de la ”Ștefan Luchian” transformau cursul festiv într-o ultimă demonstrație de virtuozitate, însă restricțiile i-au împiedicat pe profesorii dirijori să lucreze cu orchestra sau corul, astfel încât tradiția nu a putut fi respectată în acest an. Tinerii au prezentat doar o versiune proprie și extrem de sugestivă a cunoscutei piesei ”Ani de liceu”, pe acordurile căreia au ieșit la făcut fotografii și aruncat în aer togile. Mai au o lună de învățat și intră în examenul de bacalaureat, când vor trebui să demonstreze că pandemia și școala online nu le-au afectat puterea de a învăța și de a se pregăti pentru următoarea etapă din viața lor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page