Liga 1Liga 2

CUPA ROMANIEI | FC Botosani va juca maine cu CFR Cluj. Popovici: “Regret ca nu jucam in fata suporterilor nostri”

FC Botoşani va întâlni mâine după amiază, începând cu ora 18.45, pe CFR Cluj, campioana României la fotbal în sezonul trecut. Partida se va juca pe stadionul Constantin Rădulescu din Cluj şi nu pe Municipalul din Botoşani aşa cum era normal.

Regulile stabilite de Federaţia Română de Fotbal şi sponsorul oficial al Cupei României avantajează clar echipele din primul eşalon. După ce a jucat în 16-imi la Vaslui, FC Botoşani este obligată în optimi să joace la Cluj, deşi provine dintr-un eşalon inferior.

„Singurul regret este că nu jucăm în faţa suporterilor, pe un stadion plin. Era o mândrie şi pentru suporteri noştri să vadă o echipă precum CFR Cluj. Nu pot să comentez sau să schimb eu sistemul. Înainte aşa se întâmpla. Echipele mai mici jucau acasă, tocmai prin prisma asta, să atragă cât mai mulţi suporteri. Nu ştiu câtă lume o să fie la meciul cu Sportul Studenţesc dar dacă jucam cu CFR Cluj, stadionul era plin. La Cluj nu vor fi prea mulţi suporteri şi de asta spun că e o decizie pripită şi împotriva fotbalului. Spectatorii din Cluj sunt învăţaţi cu echipe foarte puternice. FC Botoşani nu le spune prea mult. Sperăm să le spună după meci”, a spus Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani.

Tehnicianul botoşănean consideră că nu este nicio presiune pe elevii săi şi că este o şansă ca Vaşvari&Co să îşi arate valoarea într-un meci contra unei echipe foarte puternice.

„Jucăm pe un stadion pe care au venit echipe foarte importante şi băieţii au ocazia să se simtă fotbalişti în compania unei echipe puternice. Am discutat cu ei lucrul ăsta”, a mai spus Popovici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page