ECONOMICsocial

Cum verifici valoarea rămasă pe cardul social

Cardurile sociale, menite pentru a-i ajuta pe oamenii cu posibilități materiale reduse se dovedesc în continuare a fi greu de accesat. După ce s-a întârziat la livrarea lor, apoi la încărcarea lor, acum se dovedeste complicat verificarea valorii rămase pe acest card după ce a fost folosit.

Mai ales că la bancomat nu se poate face această verificare. Cei care vor să verifice cât le-a mai rămas pe card sau dacă ele s-au încărcat în termenul de 2 luni au două variante: ori instalează aplicația pe mobil, ori contactează emitentul cardului telefonic pentru a-și rezolva problema. Potrivit datelor furnizare de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene , de emiterea cardurilor se ocupă trei firme: Edenred, Sodexo și UP România.

Ce reprezintă tichetele sociale pe suport electronic

Numerele de telefon indicate pentru fiecare dintre acești emitenți de carduri sunt Edenred: 021 301 33 03, Sodexo- 021 46 64 și UP România- 0374662273. Alte numere de telefon pot fi găsite la secțiunea contact al fiecăruia dintre emitenți.
Apoi, detalii despre aplicațiile de mobil cu ajutorul cărora se poate afla soldul de pe cardurile cu tichete sociale pentru mâncare se găsesc, de asemenea, pe website-ul fiecăruia dintre cei trei emitenți.

Tichetele sociale pe suport electronic sunt, de fapt, ajutoare bănești de la stat pentru cumpărarea de alimente, ce au apărut în vară și sunt destinate persoanelor singure sau familiilor cu venituri reduse.
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page