Meteo

Cum va fi vremea în următoarele zile

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat cum va fi vremea în perioada imediat următoare.

Directorul ANM susține că, pentru perioada sărbătorilor, “este încă prematur să ne pronunțăm din punct de vedere al vremii”.

”Până atunci însă, vorbim astăzi de o vreme mai caldă, 14 grade în București, mâine ne apropiem de normalul termic, 4…13 grade, joi 3…10 grade.

Vineri vom avea din nou o ușoară creștere, până la 15…16 grade, pentru ca sâmbătă și duminică din nou să consemnăm o scădere semnificativă, o răcire semnificativă cu doar 2 până la 9 grade Celsius la nivelul maximelor, iar duminică chiar maxime mai coborâte, de -5 până la 5 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu în exclusivitate la Antena 3 CNN.

“Valori ale cantităților de precipitații sub formă de ploaie în zonele joase de relief, 15…20 de litri, în timp ce la munte vorbim de ninsori predominante asociate și cu intensificări ale vântului și cu rafale de 80-90 km/h.

În weekend este posibil să predomine, în cea mai mare parte a țării, precipitațiile și să consemnăm din nou lapoviță și ninsoare nu numai în zona montană înaltă ci și în zonele mai joase de relief”, a mai spus directorul ANM la Antena 3 CNN.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page