Cum va fi vremea în următoarele zile
Veștile de le meteorologi nu sunt prea bune pentru acest sfârșit de săptămână. Vremea se răcește în aproape toată țara în următoarele zile.
Astazi, in vestul şi nordul ţării, cerul va fi mai mult noros, iar local şi temporar va ploua, iar pe suprafeţe mici, cantităţile de apă vor depăşi 10 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe suprafeţe restrânse, în centru.
Va ploua local în regiunile vestice, nordice, centrale și la munte.
Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare la munte, în special la altitudini mari. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 18 grade. Dimineaţa, izolat va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţă.
LUNI, 8 noiembrie, vremea va fi caldă pentru această dată în sud şi sud-est, iar în restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul celor normale. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade în extremitatea de nord a ţării şi 20…21 de grade în sud-est. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, în regiunile vestice, centrale, nordice şi nord-estice. Cantităţile de apă, local vor depăşi 10…15 l/mp, şi izolat 20 l/mp, cu o probabilitate mai mare în Banat şi Transilvania. În nordul Carpaţilor Orientali, îndeosebi la altitudini mari, vor fi si ninsori si lapovita. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în masivele sudice. Dimineaţa, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
MARȚI, 9 noiembrie, vremea se va răci şi în jumătatea sud-estică a ţării, valorile termice urmând a se situa în marea lor majoritate în jurul normelor perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade la Miercurea Ciuc si Suceava şi 12-13 grade in Oltenia. Cerul va fi mai mult noros si temporar va ploua în sud-vest, centru şi nord-est, şi pe arii mai restrânse în rest. În zona Carpaţilor Orientali, îndeosebi la altitudini mari vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intesificări în sud-est.