Meteo

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 14 februarie – 13 martie 2023. Potrivit specialiștilor, weekend-ul aduce temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, mai ales în sudul țării, însă de luni se răcește din nou.

16 grade Celsius în weekend, apoi răcire, ploi, lapoviță și ninsori 

 

Vremea va fi mult mai caldã decât în mod obişnuit în a doua decadã a lunii februarie, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 şi 16 grade, iar cele minime între 0 şi 6 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi se va înnora treptat dinspre nord-vest, iar precipitaţiile se vor extinde în majoritatea regiunilor, exceptând sudul teritoriului unde se vor semnala pe alocuri.

“Săptămâna viitoare revin precipitațiile în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și la munte 

La munte, la peste 1700 m, vor predomina ninsorile şi va fi viscol, iar la altitudini mai joase vor fi precipitaţii mixte. În restul ţãrii va ploua şi doar trecãtor în Maramureş şi în Transilvania va fi lapoviţã şi izolat ninsoare.  Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, dar mai ales în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

Vremea 14 – 20 februarie 2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în nord-estul țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Excepție va face nordul extrem, unde cantitățile de precipitații vor fi local excedentare.

Vremea 20 – 27 februarie 2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, dar mai ales în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Vremea 27 februarie – 6 martie 2023

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo 6 – 13 martie 2023

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page