Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Vremea se răceşte în toată ţara în următoarele zile. Maximele zilnice nu vor mai depăşi 10 – 12 grade, în timp ce minimele vor coborî chiar şi sub zero grade Celsius, potrivit ANM pentru perioada 15 – 29 noiembrie.
În Moldova, pe durata acestei săptămâni, maximele termice vor scădea de la 9 grade în medie, în prima zi, spre 6 grade în data de 16 noiembrie, apoi vor creşte treptat până spre 12 grade, în data de 21 noiembrie, după care media maximelor va scădea uşor de la 6 grade, spre 4 – 5 grade până la sfârşitul intervalului. Minimele vor scădea de la 4 grade, în medie în data de 15 noiembrie, spre valori în jurul a -1 grad în data de 17 noiembrie, apoi vor creşte spre 5 – 6 grade, în data de 21 noiembrie, iar ulterior acestei date şi până la sfârşitul intervalului vor scădea spre valori de -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi în creştere în intervalul 22 – 28 noiembrie.
La munte, în perioada 15 – 18 noiembrie, variaţiile termice de la o zi la alta vor fi nesemnificative, media temperaturilor maxime fiind de până la 4 grade. În data de 19 noiembrie acestea vor scădea spre medii în jurul a zero grade, apoi vor creşte spre 4 – 5 grade, până în data de 22 noiembrie. Ulterior acestei date, temperaturile maxime vor scădea treptat până la sfârşitul intervalului spre medii în jurul a zero grade. Minimele vor scădea de la zero grade, în prima zi, spre valori medii în jurul a -4 grade, în data de 19 noiembrie, apoi vor creşte treptat spre -1 grad, în data de 23 noiembrie. După aceea, tendinţa temperaturilor minime va fi de scădere până la sfârşitul intervalului spre valori medii ce vor oscila între -6 şi -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în zilele de 18 şi 19 noiembrie, iar ulterior în perioada 22 – 28 noiembrie.