Cum va fi vremea de Revelion
Meteorologii au emis prognoza meteo pentru Revelion și prima parte a lunii ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţională de Meteorologie (ANM), în următoarele două săptămâni vremea va fi deosebit de caldă în anumite regiuni, temperaturile ridicate păstrându-se până pe data de 8 ianuarie. Vor fi și precipitații sub formă de ploi și lapoviță, cu precădere în perioada 29- 31 decembrie.
În Moldova, comparativ cu regimul termic caracteristic acestei regiuni în această perioadă a anului, valorile ce se vor înregistra în majoritatea zilelor din aceste două săptămâni vor caracteriza o vreme deosebit de caldă. Astfel, la început, dar şi în perioada 3-5 ianuarie vor fi medii ale maximelor de 7…12 grade şi ale minimelor de 0…5 grade. În celelalte zile, amiaza va aduce un ecart de 4…8 grade, iar noaptea de -3…2 grade. O răcire a vremii este estimată după data de 8 ianuarie, determinând temperaturi mai apropiate de cele normale în prima decadă a lunii ianuarie. Până în data de 3 ianuarie, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, ploi locale, slabe cantitativ urmând a se semnala doar pe parcursul zilei de 31 decembrie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată.
La munte, în cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic specifice acestei perioade din iarnă. Valorile cele mai ridicate vor fi între 28 şi 31 decembrie, când se vor înregistra, în medie, maxime de 1…8 grade şi minime de -4…4 grade, iar în jurul datei de 1 ianuarie regimul termic va fi caracterizat de valori diurne de -3…4 grade şi nocturne de -6…0 grade (cu temperaturi mai mici decât acestea la altitudini de peste 1700 m). În ultimele zile, după data de 8 ianuarie, este estimată o răcire a vremii ce poate determina valori mai apropiate de cele normale în prima decadă a lunii ianuarie. Între 28 şi 31 decembrie vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ în cea mai mare parte a zonei montane, dar cu precădere în masivele vestice; vor fi ploi şi lapoviţă şi doar la altitudini mari temporar şi ninsori. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou în creştere după data de 4 ianuarie.