Meteo

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion

Fulguielile din ultime zile le-au dat speranțe românilor că poate se vor bucura de zăpadă în ziua de Crăciun. Meterologii ANM au anunțat cum va fi vremea pe 25 decembrie și ce temperaturi se vor înregistra.

Gabriela Băncilă, directorul Administrației Naționale pentru Meteorologie (ANM), a spus că de Crăciun este de așteptat ca mercurul din termometre să ajungă la valoarea de 14 grade Celsius. În ceea ce privește minima zilei, aceasta se va situa în jurul valorii de patru grade Celsius. Mai mult decât atât, meteorologul a spus că este posibil să fie resimțite temperaturi puțin mai ridicate de 14 grade. În ceea ce privește perioada de după Crăciun, temperaturile vor scădea destul de mult.

Băncilă a mai adăugat că în prognozele meteo ale ANM arată destul de multe discordanțe în ceea ce privește temperaturile de la o săptămână la alta. „O astfel de instabilitate există în soluțiile de prognoză pentru perioada dintre Crăciun și Revelion. Tendința aceasta ar fi, de menținere în primă fază a unor temperaturi mai ridicate, decât în mod normal, pentru ca ușor-ușor acestea să scadă”.

Temperaturi de Paște în ziua de Crăciun

Directorul ANM a mai spus că temperaturile care au fost transmise pentru ziua de Crăciun ne duc cu gândul, mai mult, la ziua de Paște. „Dacă vom ajunge să vorbim despre temperaturi normale, cu aproape 10 grade mai coborâte decât cele pe care le vom înregistra în perioada Crăciunului și care ne duc cu gândul mai degrabă la o zi de Paște, de sfârșit de martie – început de aprilie”, a concluzionat Gabriela Băncilă, potrivit Realitatea.net.

Temperaturile ridicate care vor fi de Crăciun înseamnă că românii nu vor avea parte nici în acest an de zăpadă. În plus, nici de Revelion, când mercurul din termometre va scădea, nu va ninge. ANM a mai transmis că în ceea ce privește cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în zonele montane.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page