Diverse

Cum și când să-ți schimbi profesia: pașii importanți pe care trebuie să-i ai în vedere

Schimbarea carierei este una din deciziile extrem de importante pe care un om le poate lua în viață. Totodată, poate avea loc din varii motive, pentru că persoana respectivă își dorește acest lucru sau pentru că e nevoită să ia o asemenea decizie.

Mai ales în această perioadă, pandemia a împins mulți oameni către alte profesii. Totuși, trebuie să te gândești profund dacă îți dorești să faci altceva în viață. Dacă așa este, ar fi bine să iei măsuri. Dar, da, să o iei de la zero poate fi dificil sau te poți lovi de teama de necunoscut. Avem câteva sfaturi pentru tine.

Când și cum să-ți schimbi profesia: ce trebuie să iei în calcul

Sunt multe motive pentru care poate interveni nevoia de a-ți schimba locul de muncă. În orice caz, trebuie să ai în vedere să alegi ceva care îți place. La urma urmei, petreci aproximativ o treime din zi muncind, așa că ar fi bine să umpli acel timp cu activități care, pe lângă faptul că te ajută să îți plătești facturile, te fac să te simți bine.

În primul rând trebuie să scapi de frica de necunoscut. Nu e nimic în neregulă în a vrea să faci o schimbare în viața ta și nu e nici târziu. Reconfigurarea traseului profesional este posibilă la 30, 40 și 50 de ani. Vremurile s-au schimbat, lumea avansează treptat, tehnologia evoluează de la o zi la alta și noi locuri de muncă apar pe măsură ce altele dispar. Realitatea pe care o știm nu are prea mare legătură cu ceea ce știau părinții noștri și nu va fi ca cea pe care o vor trăi copiii noștri. Important este să te adaptezi.

Apoi, trebuie să-ți actualizezi contul de LinkedIn sau să-ți faci unul. Este primul pas în lumea căutărilor de locuri de muncă.

Când vrei să alegi o altă meserie, trebuie să iei în calcul și ce pregătire trebuie să ai. Desigur, nu e nimic rău să te înscrii la o facultate, dar, dacă vrei să începi mult mai repede procesul de obținere a unui nou loc de muncă, poate ar fi bine să te gândești la o variantă mai rapidă.

Poți urma un curs de calificare profesională. E calea cea mai rapidă pentru a învăța tainele unei noi meserii și vei obține și o diplomă în domeniu. Costurile acestora variază, dar, în cazul în care nu ai suficienți bani poți opta pentru un credit ifn în rate de la Hopcredit.ro. Este simplu, rapid și te scapă de probleme.

Totodată ar fi bine să ai și ceva experiență în domeniu, deși sunt și meserii care nu o cer. Dacă știi bine ce ai vrea să faci, poți opta pentru practică sau voluntariat în domeniu încă de dinainte să renunți la actualul job. Câteva ore pe zi îți vor aduce și experiența necesară și vei putea avea o privire de ansamblu mai bună asupra noii meserii.

Internetul este și el un bun aliat. Poți să te documentezi asupra cerințelor și atribuțiilor locului de muncă pe care-l urmărești și să te inspiri din experiența profesioniștilor în domeniu. De asemenea, poți urmări tutoriale sau ghiduri în legătură subiectul vizat.

Schimbarea traiectoriei profesionale este un pas important și, cu siguranță, unul care nu este foarte ușor de făcut. Trebuie doar să te gândești dacă chiar vrei să ieși la pensie din locul în care muncești acum sau nu. În cazul celei de a doua variante, trebuie să ai curaj și să iei măsuri.

Sursa foto: Shutterstock.com

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page