CULTURĂ | Semnificaţii istorice pentru data de 30 iunie
1825 – S-a născut Florimond Hervé (Florimond Ronger), compozitor francez care la vârsta de 60 de ani obţine consacrarea cu opereta “Mam’zelle Nitousche” (m. 4 noiembrie 1892)
1844 – S-a născut George Bengescu-Dabija, poet şi dramaturg. (m. 13 ianuarie 1916)
1859 – Francezul Charles Blondin traversează cascada Niagara pe o funie
1866 – A fost promulgată, de către domnitorul Carol I, o nouă Constituţie a României, redactată după modelul belgian
1900 – S-a născut matematicianul Gheorghe Vrânceanu. (m. 27 aprilie 1979)
1909 – S-a născut Jean Rânzescu, regizor de prestigiu al teatrului românesc de operetă
1909 – S-a născut Paul Constantinescu, compozitor şi dirijor. (m. 20 decembrie 1963)
1911 – S-a născut scriitorul polonez Czeslaw Milosz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1980. (“Lumina zilei”, “Unde răsare şi apune soarele”, “Grădina ştiinţei”, “Martorul poeziei”) (m. 14 august 2004)
1948 – A încetat din viaţă Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog, fondator al Societăţii române de stomatologie. (n. 2 martie 1899)
1953 – A avut loc premiera piesei “Revizorul” de N. A. Gogol, la Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”.
1964 – A fost înfiinţat studioul Animafilm
1975 – A încetat din viaţă matematicianul Miron Nicolescu, creator al şcolii române de analiză matematică. (n. 27 august 1903)
1981 – A încetat din viaţă poetul Alexandru Grigore. (n. 1 septembrie 1940)
1992 – Şi-a început activitatea Curtea Constituţională, formată din opt judecători şi un preşedinte
1993 – Adeziunea Cehiei şi Slovaciei la Consiliul Europei după sciziunea Cehoslovaciei
1995 – Semnarea la Bruxelles a Protocolului adiţional la Acordul de Asociere a României la UE, prin care este consfinţit cadrul juridic de participare a ţării noastre la programele comunitare de cooperare economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală
1995 – Parlamentul Germaniei aprobă propunerea adoptată de guvernul de la Bonn, privind trimiterea de avioane şi militari, pentru a sprijini forţele ONU de menţinere a păcii în Bosnia. A fost pentru prima dată, de la cel de-al doilea război mondial, când Germania trimite trupe în afara graniţelor ţării.
1996 – În SUA a intrat în vigoare decretul prin care Vietnamul nu mai este oficial desemnat ca ”zonă de luptă”, la 21 de ani după plecarea trupelor americane din Saigon.
1997 – Hong Kong revine sub suveranitatea R.P.Chineze, după 156 de ani de administraţie britanică
2010 – Legile austerităţii, care vizează reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi recalcularea unor categorii de pensii, au fost publicate în Monitorul Oficial, în variantele adoptate de Parlament
Sursa: mediafax.ro