CulturaImportant

CULTURĂ | Premieră mondială  la T​eatrul Mihai Eminescu din Botoșani!​ M0028 ​

Regizorul turc Kadri Özcan​, aduce în atenția publicului un spectacol despre sensul vieții, care se va juca, în premieră absolută, la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani.  Scena, care este una turnantă, a fost realizată în cinci luni, de către scenograful Mihai Pastramagiu. ​ Publicul este așteptat vineri şi duminică, de la ora 19, la Casa Tineretului​.

Povestea imaginată de regizor constituie un semnal de alarmă cu privire la faptul că omenirea conştientizează din ce în ce mai puţin pericolul în care se află planeta pe care o numim cu toţii „acasă”:
“Acesta este sfârșitul timpului…
Acesta este sfârșitul civilizației…
Odată cu trecerea secolelor, percepția noastră despre timp s-a modificat. Totul curge! Dar curge mult prea repede și, cumva, împotriva umanității… Astăzi, cu tehnologia noastră, cu invențiile noastre, cu dezvoltarea noastră, secundele au vârsta unui secol.
Marele vis al omului, nemurirea, e tot mai intens! Nuanțele devin tot mai inutile, iar albul și negru sunt dominantele unor nesfârșite scindări: inteligență – prostie, educație – primitivism, avuție – sărăcie, sănătate – boală.
Paradoxal, însă, pe măsura dezvoltării ei, omenirea înțelege tot mai greu că aceasta este singura planeta pe care o are! Și că, din păcate, tot ceea ce face se întoarce, într-un fel sau altul, împotriva singurului nostru acasă.
Am scris piesa M0028 cu astfel de gânduri bântuindu-mă neliniștitor. Și cu aceleași gânduri am pus-o în scenă la Botoșani, România. O altă țară, o altă cultură, însă aceleași angoase majore sfârtecându-ne ceas de ceas…” (Kadri Őzcan)

Din distribuţie fac parte actorii: Bogdan Horga, Alexandra Acalfoae, Irina Mititelu, Anca Pascu, Lidia Uja şi Alexandru Dobynciuc. Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar mişcarea scenică poartă amprenta Victoriei Bucun.

Scenariul, regia și ilustrația muzicală sunt semnate de Kadri Özcan

Premiera spectacolului „M0028” va avea loc pe 13 februarie, de la ora 19.00, la Casa Tineretului din Botoşani. Al doilea spectacol se va juca duminică, 15 februarie, de la ora 19.

Preţul unui bilet este de 20 lei. Biletele se găsesc la Agenţia Teatrală, în incinta „Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică” din Centrul Istoric.

 

Kadri Őzcan

Născut în 1974, în Trabzon (Turcia), a absolvit studiile de actorie în 1999, în acelaşi an debutând la Trabzon State Theater. În 2004, şi-a făcut debutul în regie, cu „Macbeth”, de W. Shakespeare, iar în stagiunea 2005 – 2006 a fost manager al Teatrului de Stat din Trabzon şi director al International Blacksea Theatre Festival (ediţia a VII-a). În 2006, începe să predea cursul de Dramă, Dicţie şi Comunicare la Universitatea Karadeniz. În 2013 a devenit actor al Teatrului de Stat din Ankara. A publicat diverse scenarii dramatice, iar în 2012 a pus bazele fundaţiei „The Realization of an Art Academy”. Este iniţiatorul şi coordonatorul „International Art Days”, festival organizat sub egida Universităţii Tehnice din Istanbul.

afis-M0028-mare

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page