CulturaImportantLocal

CULTURĂ | În week-end, la Rogojești, Festivalul Concurs de Ouă Încondeiate, ediția a II-a

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și Parohia “Nașterea Maicii Domnului” Rogojești în colaborare cu Primăria Comunei Mihăileni organizează Festivalul Concurs de Ouă Încondeiate, ediția a II-a, Rogojești.

Festivalul va cuprinde două secțiuni: adulți și copii.

Vineri, 3 aprilie 2015, ora 10.00 va avea loc concursul meșterilor populari consacrați, iar sâmbătă, 4 aprilie 2015, ora 10.00 se va derula prima ediție a concursului pentru copii. Meșterii populari au îndatorirea să închistreze 2-3 ouă în intervalul de timp stabilit de membrii juriului, de preferință va fi ca acestea să se încadreze în categoria ouălor monocrome sau policrome.

Expozițiile personale ale meșterilor populari invitați vor oferi o multitudine de ouă închistrite, de la așa-zisele ouă cu motive “bătrânești”, până la ouăle “muncite” și până la ouăle cu ornamente din ceară în relief.

De-a lungul celor două zile ale manifestării vor mai avea loc concerte de muzică religioasă, programe artistice susținute de copiii din Parohia “Nașterea Maicii Domnului” Rogojești și Expoziția de icoane “Regăsirea luminii interioare” – aparținând pictorilor Marcel și Lidia Alexa.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page